Zece copii luați în grija statului după ce au ajuns bătuți și neîngrijiți la spital

Se pare că în județul nostru sunt părinți care uită de propriii copii. Astfel, mulți dintre ei ajung în grija statului.

 

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani a fost sesizată în decursul anului 2018 de 10 ori de medicii de la Secția de Pediatrie a Spitalului Mavromati Botoșani. Copiii ajungeau neîngrijiți, bolnavi și în unele cazuri cu urme de violență.

 

”În 2018 am avut zece sesizări din partea unităților sanitare cu privire la cazul unor copii, copii care ulterior au ajuns în sistemul de protecție, majoritate dintre ei în Serviciul de Asistență Maternală. (…) Sesizările au vizat abuzuri fizice, neglijare și exploatare,”

 

Alexandru Colbu, director adjunct DGASPC.

 

Minori de toate vârstele au ajuns după anchetele sociale ale reprezentanților DGASPC la asistenți maternali.

 

”Odată cu evaluarea cazului copiilor noi am extins și așa este și procedura, evaluarea asupra întregii familii, iar acolo unde s-a impus să intervenim și să luăm măsuri și cu privire la ceilalți membri ai familiei, am intervenit, dar în majoritatea cazurilor, nu a fost necesar,”

 

Alexandru Colbu, director adjunct DGASPC.

 

Și anul acesta a fost făcută o sesizare din partea spitalului, pentru o fetiță de 12 ani, care cântărea doar 6 kilograme, dar s-a constat că nu era vina părinților. Fetița a decedat în cele din urmă din cauza afecțiunilor grave.

 

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store