WhatsApp pregătește o nouă funcție: Ne vom putea trimite mesaje singuri

O funcție mult dorită va fi implementată de WhatApp.

 

Începe implementarea unei noi funcții utile WhatsApp, și anume posibilitatea de a ne trimite mesaje singuri. Anticipată în urmă cu câteva săptămâni pe versiunile beta, noutatea a apărut în versiunea 22.23.74 a aplicației pentru iPhone (iOs) și, de asemenea, în versiunea corespunzătoare 2.22.23.77 pentru Android.

 

Noua funcție ar trebui să se extindă rapid la nivel mondial în următoarele câteva zile, potrivit wabetainfo, citat de Mediafax.

 

Este o opțiune cerută de mult timp, prezentă deja în alte aplicații concurente, scrie Obiectiv de Suceava.

 

În capturile de ecran puse în circulație de primii utilizatori, posibilitatea de a ne trimite mesaje singuri apare prin prezența contactului „you” în fruntea listei din agenda personală, cu poza de profil și orice statut ales.

 

Se deschide un soi de autoconversație, care poate fi utilă pentru a ne trimite linkuri, notițe, numere de telefon, imagini sau documente care pot fi apoi deschise și în modul multi-device pe computer sau tablet, scrie Obiectiv de Suceava.

 

Mai mult, există posibilitatea de a fixa conversația în partea de sus a listei sau crearea unei comenzi rapide pentru a apela imediat conversația, prin simpla apăsare prelungită pe previzualizare și alegerea “fixează” sau “creează o legătură directă”.