Weekend cu peste 30 de permise reținute, peste 100 de botoșăneni au sunat la 112 - GALERIE FOTO

În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au intervenit la 136 de evenimente, dintre care, 125 semnalate prin apel 112.

 

Pe raza întregului județ, au fost aplicate 679 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 270.000 de lei și au fost reținute 31 de permise de conducere și 26 de certificate de înmatriculare.

 

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială.

 

Totodată, au fost organizate patru acțiuni punctuale pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea accidentelor rutiere.