Vremuri grele la Poliţie - CINE a ajuns să le cumpere etiloteste "oamenilor legii"

Consiliul Județean ar urma să finanțeze, cu acordul plenului județean o serie de achiziții ce vor fi destinate lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani. Acestea sunt efectuate prin Autoritatea de Ordine Publică (ATOP) de funcționează în cadrul instituției județene.

 

Pentru anul acesta, prin ATOP s-a cerut finanțare pentru achiziționarea a unui număr de 7.200 de aparate etilotest în valoare de 144.000 de lei precum și 80 de echipamente IT pentru implementarea Sistemului Electronic Integrat de Management al Documentelor, cu o valoare de 200.000 de lei în total. Laptopurile, cu o valoare de 2.500 de lei fiecare sunt necesare pentru electronizarea informațiilor din sistem.
”Odată intrate aceste date în rețea sunt duse pe toată raza teritorială administrativă a județului. Sunt 78 de posturi dar oricum nu o să ajungă la toate posturile dar sunt subunitățile Dorohoi, Darabani”, explică Dumitru Zmău, președintele ATOP Botoșani.
De asemenea, pentru serviciul de ordine publică, CJ Botoșani face o serie de alocări bugetare menite să crească ordinea și liniștea publică dar și siguranța cetățeanului.
”La celelalte capitole noi nu avem treabă cu Poliția că doar nu le dăm haine”, mai spune Dumitru Zmău.
Se propune și alocarea unei sume de 144.000 de lei pentru cumpărarea de aparate pentru măsurarea alcoolemiei la persoane care tulbură liniștea și ordinea publică.
”Aparatele etilotest sunt pentru Poliția Rutieră și pentru efectivele de la Ordine Publică, câteodată nu au aparate în dotare, e de râsul lumii, noaptea este un aparat pe schimb. Cei care sunt la circulație, are fiecare echipaj, în schimb polițiștii de la ordine publică nu au fiecare, ci doar șeful de tură”, a mai menționat Dumitru Zmău.
Suma totală ce ar urma să fie alocată este de 352.000 de lei și ar urma să fie aprobată de consilierii județeni. (G.E.)