Voleibalistul, drumarul, d-na de la construcții și inginerul economist de la restaurant – (ne)specialiștii numiți politic să salveze ”Apa” la Botoșani

Târgul PSD – ALDE privitor la compania de apă și canalizare la care Consiliul Județean este acționar principal a fost desăvârșit în prima săptămână din aprilie. Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) de la SC Nova Apaserv SA a votat completarea consiliului de administrație cu încă patru membri, doi sprijiniți de PSD, iar ceilalți doi de ALDE.

 

Au fost numiți Doru Constantin și Andrei Beilic de la PSD și Mihaela Bâlbă și Gabriel Atudoroae de la ALDE. CA-ul a ajuns astfel la șapte membri și a redevenit funcțional, însă la fel ca la constituirea sa în 2017 are o mică-mare problemă: nu există vreun membru al CA (și nici vreun director) care chiar să fie specialist în apă și canalizare, care să fie absolvent de hidrotehnică.

 

Voleibalistul cu studii la privat

 

Prezentat de președintele CJ, Doina Federovici, drept un om ”familiarizat cu problemele operatorilor de apă”, Doru Constantin, este în realitate absolvent al Facultății de Drept București din cadrul Universității Titu Maiorescu, instituție privată de învățământ, ulterior urmând și un master în ”Management marketing în afaceri economice” la DORU CONSTANTINcelebra Universitate Constantin Brâncoveanu din Râmnicu Vâlcea, de asemenea privată.


Marea parte a carierei sale este legată de CET Govora, acolo unde în perioada 2009 – 2015 a fost vicepreședintele Clubului Sportiv CET Govora, în CV-ul său fiind precizat de altfel: ”participarea în Campionatul Național de Volei Divizia B”.


Din 2003 până în 2015 a fost consilier juridic la CET Govora, timp de trei ani din această perioadă ocupând și postul de secretar al CA și AGA. În 2015, pentru șase luni, a fost director general al societății.


Societate care însă nu are ca obiect de activitate apa și canalizarea, fiind licențiată în producere și furnizare de energie electrică & producție, transport, distribuție și furnizare de energie termică.


De altfel, în 2017 Doru Constantin a devenit președinte al CA de la SC Modern Calor SA, companie cu profil de activitate aproape similar cu al CET Govora.

 


Drumarul care a făcut-o pe-a șeful, dar nu avea numire


Andrei Beilic, celălalt nou membru al CA sprijinit de PSD, are studii la stat, dar care au legături mai mult tangențiale cu activitatea SC Nova Apaserv SA. El a absolvit specialitatea ”Căi ferate, drumuri și poduri” din cadrul Facultății de Construcții și Instalații Iași, Universitatea Tehnică andrei beilic”Gheorghe Asachi”.

 

Ulterior a urmat și un master în ”Infrastructuri moderne de transporturi”, în prezent fiind doctorand în inginerie civilă. CV-ul său este dovada vie a faptului că nu poate fi catalogat drept specialist în apă și canalizare.

 

Din 2015, de când a terminat facultatea, a lucrat la Secția Drumuri Naționale Botoșani, cu un ”intermezzo” la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), unde este actor principal într-un episod incredibil referitor la funcția de inspector coordonator al ISCTR Botoșani. Oricum, în logica de partid, nu este o mare problemă că nu prea are treabă cu serviciile de furnizare a apei și canalizare atât timp cât în 2019 a devenit și membru în CA-ul de la SC Urban Serv SA, după un concurs în care toți cei cinci câștigători au fost membri PSD.

 

Anul trecut a candidat de altfel pe lista PSD pentru Consiliul Județean, însă nu a obținut mandatul.

 


D-na constructor, șefă peste femeile de la ALDE, cu datorii uriașe la apă pe... soț și-o rudă


mihaela balbaAm cerut vicepreședintelui ALDE al Consiliului Județean CV-urile celor doi membri ai partidului care au fost propulsați în CA-ul de la SC Nova Apaserv SA. Ne-a răspuns că le-a avut, dar nu le mai are.


Mihaela Bâlbă a absolvit Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității Ștefan cel Mare Suceava și activează în mediul privat. Se prezintă drept director economic la SC. T.S. Beton SRL, firmă cu sediul în satul Victoria și ”lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale și nerezidenţiale” ca obiect principal de activitate.

 

Este administratorul unei alte firme cu sediul în același sat din comuna Stăuceni, SC Moldo T.N.B. Structuri SRL, cu ”Lucrări de pregătire a terenului” drept principală activitate, o cifră de afaceri de 1,1 milioane lei în 2019 și un profit brut de ceva peste 175.000 de lei.

 

Dar poate că atuul său îl reprezintă calitatea de membră ALDE, în care anul trecut a secondat-o pe Roxana Țurcanu pe lista pentru Consiliul Local, numai că partidul nu a făcut pragul pentru a accede în CL. Mihaela Bâlbă este de altfel chiar coordonatorul organizației de femei ALDE Botoșani.

 

La scurt timp după preluarea mandatului în CA, Mihaela Bâlbă a solicitat companiei să îi transmită o mulțime de informații, inclusiv ”Lista debitorilor societății la data de 31 martie 2021” și ”Lista tuturor clienților neîncasați la data de 31 martie 2021”, cu valoarea ultimelor trei facturi și soldul”. Și astfel în spațiul public a apărut informația că tocmai reprezentanta ALDE avea o datorie de peste 10.000 de lei la apă pentru un apartament din strada Primăverii. După ce jurnaliștii au început să se intereseze de acest caz, debitul a fost achitat, iar Mihaela Bâlbă a explicat că, de fapt, nu locuia ea în respectivul imobil, ci o rudă, iar apartamentul ar fi pe numele soțului.

 

Inginerul economist de la restaurant


gabriel atudoroaePe locul al treilea pe amintita listă de pretendenți pe care ALDE a avut-o la CL s-a aflat anul trecut Gabriel Atudoroae, prezentat atunci de partid drept ”inginer economist”. Este nimeni altul decât celălalt membru ALDE propulsat în CA-ul de la SC Nova Apaserv SA.

 

Administrator la SC Gimabo Food Solution SRL, Atudoroae nu are studii nici măcar tangențiale cu apa și canalizarea, el de altfel coordonând activitatea unui restaurant din centrul orașului. Oricum, pentru Gabriel Atudoroae nu reprezintă o noutate ocuparea unui post la o unitate a statului pentru care nu are nici studii și nici experiență în domeniu. În scurtul mandat de prefect al lui Alexandru Colbu, reprezentantul ALDE a avut un și mai scurt mandat de purtător de cuvânt, de nici două luni.

 


O poveste cu CV-uri


Cum au ajuns patru nespecialiști să fie propulsați de CJ în CA-ul de la SC Nova Apaserv SA în cea mai dificilă perioadă pe care compania o traversează de la înființare? Greu de obținut un răspuns clar de la conducătorii CJ.


”S-a ocupat compartimentul de guvernanță corporativă. Cei de acolo au studiat dosarele, dacă nu se încadrau în prevederile legale, nu erau promovați. Dacă se putea numi de pe lista scurtă era mai bine, dar nu mai erau persoane pe acea listă. Toți cei propuși acum se încadrează în cerințele pentru a ocupa aceste posturi”,


Dorin Birta, vicepreședinte CJ.


Vicele social-democrat al CJ a fost mandatat de consilierii județeni să îi voteze în AGA pe cei patru, lucru pe care l-a și făcut.


A menționat că perioada pentru care au fost numiți este una scurtă și că probabil nu se vor regăsi și în viitorul CA.


Dar cum a ajuns compartimentul corp control și guvernanță corporativă din cadrul CJ să îi propună pe cei patru?


”Au fost mai multe CV-uri și s-au selectat acele nume. S-au căutat persoane care să îndeplinească condițiile accederii în CA: studii și experiență în domeniu”,


Bogdan Dăscălescu, vicepreședinte CJ.


Când reporterul Botoșăneanul i-a răspuns că tocmai aceasta este marea problemă, că nici măcar unul singur din cei patru noi membri ai CA nu are studii sau experiență în domeniu, vicele de la ALDE a nuanțat: ”experiență în domeniul studiilor”.


Și nici vicepreședintele Bogdan Dăscălescu nu vede o mare problemă în faptul că actualul CA este completat cu asemenea oameni:


”Sunt mandate limitate maxim până la expirarea duratei celor pe care i-au înlocuit”.

 

Haideți să ne îmbătăm cu apă de la ”Nova”!


Cu alte cuvinte, oficial un compartiment din CJ s-a apucat de colectat CV-uri și la final a concluzionat că cele patru persoane sunt cele mai în măsură să conducă compania într-un moment atât de dificil.

 

Bineînțeles că este doar o coincidență faptul că doi dintre cei patru sunt membri ALDE, că pentru al treilea Doina Federovici, președintele CJ, și-a anunțat sprijinul pentru a fi numit director general încă din luna februarie, iar celălalt este pesedist care a candidat tocmai alături de Doina Federovici la CJ.

 

Mai are rost să vă spunem că nu s-a dat absolut nicăieri un anunț că se pot depune CV-uri la CJ pentru posturi în CA-ul de la Nova?

 

9,6


milioane de lei erau datoriile SC Nova Apaserv SA la finele lunii martie.

 

Dar asta pare să intereseze mai puțin pe la partide, ceea ce contează este să își bage oamenii în CA ca să mai ciupească o indemnizație din care, eventual, să cotizeze apoi o parte tocmai la partid.  

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store