Vînt de aranjament şi la Camera Agricolă

 

Preşedintele Consiliului Judeţean nu este acuzat doar de aranjarea concursurilor la spitale, ci şi de presiuni şi lucruri necurate şi în privinţa Camerei Agricole Judeţene (CAJ). Vicepreşedintele liberal al CJ a povestit că în ziua şedinţei în care s-a stabilit directorul interimar al CAJ l-a întrebat pe secretarul judeţului dacă o eventuală nouă nominalizare a lui Gheorghe Dănilă ar fi în afara legii şi acesta i-a răspuns clar că nu.

„Am fost în biroul d-lui şi am discutat cu dl.secretar şi l-am întrebat dacă este vreo problemă de legalitate dacă îl propun pe dl. Dănilă. Ba mai mult, am discutat dacă dl.Dănilă are acel aviz de la ANFP şi mi-a spus că, dacă ocupă această funcţie, înseamnă că are acest aviz”, a relatat Cătălina Lupaşcu. În consecinţă, aceasta l-a propus pe Gheorghe Dănilă, secretarul Marcel Bejinariu nu a avut ceva de obiectat, iar la vot plenul CJ l-a desemnat din nou director. Nici atunci secretarul nu a intervnit, însă, la o săptămînă de la acea şedinţă, Mihai Ţâbuleac a declarat că secretarul judeţului nu şi-a pus viza de legalitate pe hotărîre.

S-ar fi făcut presiuni directe asupra lui Dănilă

„Dacă ar fi fost o problemă de nelegalitate, în cadrul şedinţei dl. secretar trebuia să intervină. Ce s-a întîmplat dincolo de uşa d-lui preşedinte Ţâbuleac eu nu pot să vă spun”, a mai arătat Cătălina Lupaşcu. Mai mult, deputatul Florin Ţurcanu a afirmat că Gheorghe Dănilă a fost chemat de şeful CJ care i-a spus direct că, dacă vrea să mai rămînă director, să nu se mai deplaseze în teren cu preşedintele PNL Botoşani şi să facă acest lucru doar însoţit de consilierul său personal Florin Bulgaru. Ca şi în ianuarie, şi la şedinţa de săptămîna trecută Mihai Ţâbuleac l-a propus şi susţinut pentru ocuparea funcţiei pe Petru Miriţă, angajat al CAJ.