Mii de botoșăneni angajați prin AJOFM de la începutul anului

Peste 2.900 de botoșăneni și-au găsit un loc de muncă în perioada ianuarie-septembrie 2024 prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani.

 

Totalul persoanelor încadrate

 

În perioada ianuarie-septembrie 2024, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani un număr total de 2.906 persoane

 

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 septembrie 2024, 1.405 au peste 45 de ani,   395 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 129  au între 30 și 35 de ani, 270 au între 25 și  30 de ani, iar 707 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 977 sunt tineri NEETs.

 

Cei mai mulți dintre ei sunt bărbați

 

Numărul femeilor încadrate este de 1.241, iar al bărbaţilor de 1.665, ponderea acestora în totalul persoanelor încadrate fiind de 42,70 %, respectiv de 57,30%. 

În funcţie de rezidenţă, 1.265 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 1.641 persoane sunt din mediul rural. 

 

Nivelul  de  pregătire al  persoanelor  pentru care  a  fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (1.098), profesionale (724), gimnaziale (725),  (194) fiind cu studii universitare. 

 

Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul AJOFM Botoșani la data de 30.09.2024,  un număr de 748 persoane fac  parte  din categoria  celor    greu şi foarte greu ocupabile.

 

Câți au primit bani de la stat

 

Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele AJOFM Botoșani. 

 

În perioada de referință, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 11.071 persoane.