Vin tramvaiele din Germania pentru Eltrans

 

Cu toate că iniţial nici o firmă nu s-a arătat interesată de transportul celor 11 tramvaie second hand din Germania pe care le-a achiziţionat municipalitatea, licitaţia pentru acest serviciu a fost într-un final adjudecată, iar aceste mijloace de transport vor fi aduse de o societatea de Rădăuţi.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei, tramvaiele vor fi aduse pe platformă, câte trei în fiecare transport, aceasta fiind unica soluţie, în condiţiile în care municipalitatea a renunţat la ideea ca acestea să fie aduse prin CFR. „O firmă din Rădăuţi a câştigat licitaţia. Noi şi la licitaţiile trecute, era varianţa asta să aducă firma respectivă din Rădăuţi, numai că transportul CFR era mult mai costisitor şi nu vroia nimeni să se ducă să le ia, să le încarce, era o firmă de transport din Dresda dar ei nu au vrut să vină. Noi la primele licitaţii au pus condiţia să fie aduse prin CFR, după aia a trebuit reluată toată procedura ca să băgăm şi transportul rutier”, a declarat Florin Ghiorghiţă, viceprimar. Oferta firmei din Rădăuţi este în opinia edililor locali una avantajoasă, costurile ridicându-se la aproximativ 6.000 de euro pentru fiecare transport.