Viitorul Smârdanului în 90 de variante a împânzit orașul – PERIPEȚIILE unor copii curioși – FOTO & VIDEO

Mulți dintre ei foarte posibil să fi fost pentru prima dată în municipiul Botoșani. Cei 90 de copii aduși de la Smârdan în cadrul ”Taberei din Pridvorul Satului” organizată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei prin Parohia ”Pogorârea Sf. Duh”, sub coordonarea preotului Andrei Grigore și cu sprijinul deputatului Costel Șoptică, petrec o zi cu totul altfel la Botoșani.

 

Zeci de ochi cu privire limpede i-au urmărit pe cei care le-au fost gazdă pe treptele Palatului Administrativ. Unii erau îmbrăcați în portul popular, alții în cele mai bune haine pe care le păstrau pentru zilele de duminică. Cu toții însă erau uniți de acel sentiment de bucurie și așteptare entuziastă de a se plimba prin locuri noi, de a întâlni oameni diferiți, de a avea acces la cunoștințe noi.
„Astăzi eu sunt gazda voastră și sunt responsabil pentru noi și de aceea spre sfârșitul cuvântului meu o să introduc și niște reguli. Știți că eu am fost profesor și mi-a rămas de atunci răutatea aia de profesor…deci să nu ne certăm, da? Asta a fost o glumă”, le-a spus râzând bărbatul înalt de statură prichindeilor.
Și-a primit în schimb râsete. Serios, ca și cum s-ar fi adresat unor colegi, Costel Șoptică le-a prezentat mai departe programul. Și anume, o incursiunea printre birourile bugetarilor care veghează la bunul mers la județului,  inclusiv în micul Parlament al Botoșanilor sau biroul președintelui de județ. O plimbare relaxantă pe Pietonalul Unirii, bătătorit deja de mii și mii de pași mici sau mari. O masă gustoasă la Premier, numai gândul stârnind un val de încântare printre cei mici și nu în ultimul rând, o călătorie pe urmele geniului eminescian, la casa părintească și la lacul cu nuferi.
”Proiectul este unul social cu scop de a sprijin parohiile mai sărace și este organizat de Mitropolie, cu binecuvântarea ÎPS Teofan. Noi mergem cu o echipă de la departamentul tabere, o echipă cu o mașină și tot felul de materiale, mergem în zone sărace și organizăm tabere. Copiii participă la diverse activități, ateliere cu tematici”, a spus Marian Rugină, directorul taberei.
Și le-a ieșit. Pentru că persoanele implicate în misiunea de a bucura copiii din rural și-au atins scopul, cel puțin vineri, 17 iulie 2015, ziua care va fi povestită acasă la Smârdan din 90 de voci cristaline de copii. (G.E.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:42450:Noi bărbații, de la doamne... Șoptică a avut parte de-o lecție de la femeile liberale ]]

[[galerie-foto]]