Viitorii șoferi puși să urmeze și un curs de conducere defensivă, instructor de la Botoșani: Așteptăm normele de aplicare

România este țara din Uniunea Europeană unde se produc cele mai multe accidente mortale.

 

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în luna ianuarie Legea nr. 20/2022 privind completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Iar școlile de șoferi vor trebui să organizeze cursuri de conducere defensivă.

 

Astfel că viitori șoferi vor trebui să facă obligatoriu acest curs.

 

Liderul instructorilor auto de la Botoșani susține că aceste ore de conducere defensivă sunt absolut necesare.

„Eu îl consider un curs util și necesar pentru toți conducătorii auto indiferent de experiența pe care o au. În ultimul timp au crescut mult accidentele grave de circulație. Urmează ca Ministerul Transportorilor prin elaborarea unor norme să stabilească în programele de învățământ introducerea acestui curs. Așteptăm normele de aplicare și regulamentul”,

Ilie Aparaschivei, liderul instructorilor auto.

 

Conducerea auto defensivă este definită drept pregătirea specială a șoferilor în vederea prevenirii accidentelor rutiere.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store