GOANA după tichete: Unii botoșănenii au stat la coadă de la ora 5:00

Sute de botoșăneni au luat cu asalt astăzi centrul de vaccinare amenajat în sala de sport de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”.

 

Unii dintre ei au venit de la ora 5:00 și au stat la coadă.

 

De la centru li s-a spus inițial că tichetele nu vor fi repartizate  joi dimineață. La auzul veștii, cei mai mulți au plecat acasă, însă au fost persoane care au rămas în continuare în fața centrului. 

 

Și nu au regretat întrucât în jurul orei 11:00 s-a reușit aducerea primelor 10.000 de carnete cu tichete.

 

„Astăzi s-au primit 10.000 de carnete într-o primă fază. O să acoperim toate cererile care s-au făcut. Cei care se vaccinează astăzi cu doza completă primesc pe loc voucherul. Cei din urmă după ce îi verificăm, dacă au dovada vaccinării, completează o cerere și primesc tichetul”,

Sorin Curcă, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din cadrul Primăriei Botoșani. 

 

Botoșănenii vaccinați cu schema completă (adică a doua doză cu Pfizer, Moderna, Astra Zeneca și unica doză cu Janssen, nu și cei care au efectuat doza a treia) vor putea intra în posesia tichetelor de masă la centrul de vaccinare sau cabinetul medicului de familie, în funcție de locul în care s-a efectuat imunizarea.     

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store