Viitorii polițiști au învățat astăzi la Botoșani să tragă cu arma 

Peste 20 de elevi se vor afla în practică la Botoșani până la finalul lunii august. 

 

Începând cu data de 1 iulie 2024, până pe data de 30 august 2024, 22 de elevi ai Școlilor de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina și ”Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca, efectuează modulul II al stagiului de practică la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

 

 

Aceștia își vor desfășura stagiul la structurile de ordine publică din cadrul polițiilor municipale și orășenești, secțiilor de poliție rurală precum și la posturile de poliție comunală, având posibilitatea să-și pună în valoare cunoștințele acumulate la orele de curs.

 

Astăzi, 5 iulie 2024, elevii au participat sub coordonarea specialiștilor din cadrul Biroului de Pregătire Profesională și Serviciul pentru Acțiuni Speciale Botoșani la o instruire privind tactica polițienească și tragere cu armamentul din dotare, în vederea deprinderilor tactice, astfel încât să fie cât mai eficienți în diferitele situații cu care se vor confrunta în calitate de oameni ai legii.