VIDEO EXPLOZIV : Trădarea din casa lui Eminescu - primarii şi directorii PDL la şedinţa de seară a PNL

 



Pierderea preşedinţiei Consiliului Judeţean, dar mai ales a guvernării, are efecte devastatoare pentru PDL. La cinci luni de la trecerea formaţiunii în opoziţie, în ciuda obţinerii unui număr mai mare de primari şi de consilieri judeţeni şi a unui procent mai bun la locale decât în 2008, partidul se confruntă cu un şir nelimitat de trădări. Primari care au obţinut mandatul cu sprijinul formaţiunii şi directori care cu susţinere politică au căpătat funcţiile au trecut în tabăra puterii. Cei mai mulţi dintre aceştia au optat pentru PNL.

sedinta PNL Botosani cu primari PDL la Memorialul Ipotesti

Primarii PDL la socializare cu candidaţii PNL la Parlament

Dovada incontestabilă a abandonării democrat-liberalilor s-a petrecut la mijlocul săptămânii precedente. Miercuri seară la Memorialul Ipoteşti preşedintele Consiliului Judeţean şi al PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, a convocat o şedinţă lărgită a Biroul Politic Judeţean la care au participat şi primarii, dar şi directorii de instituţii care nu fac parte din această structură. Nu au lipsit nici cei patru candidaţi ai PNL pentru Parlament, Viorel Grigoraş, Verginel Gireadă, Roxana Anuşca şi Costel Şoptică şi nici vicepreşedintele liberal al CJ, Gheorghe Sorescu. S-au adunat astfel în jur de o sută de persoane, iar surpriza a fost că printre acestea s-au numărat şi o sumedenie care cel puţin oficial aparţin PDL. Astfel, la şedinţa de partid au luat parte şi primarii PDL Dornel Dorneanu de la Corni, Costel Matei de la Hăneşti, Romică Magopeţ de la Ibăneşti, Radu Livinschi de la Dobârceni, Gheorghe Luchian de la Hlipiceni, precum şi Costinel Ciubotariu de la PER. Întâlnirea a început pe la 17:00, s-a terminat în jurul orei 19:00, iar la final primarii democrat-liberali nu au părut tocmai stânjeniţi când au observat că sunt filmaţi şi fotografiaţi. Mai mult, liderul judeţean al liberalilor a mai nominalizat câţiva primari PDL, precum Elena Vrajotis de la Călăraşi, care au luat parte la întrunire, dar nu au fost surprinşi de reporterul Botoşăneanul.„A fost o întâlnire de lucru, n-a fost nici BPJ… o întâlnire de lucru cu primarii, cu o parte din şefii de deconcentrate”, a afirmat Florin Ţurcanu, care a explicat că a fost mai curând o socializare decât o activitate politică.

VEZI AICI VIDEO DE LA FINALUL ŞEDINŢEI:

Băgaţi în PNL prin neveste

Şeful PNL Botoşani susţine că participarea atâtor primari din opoziţie la întrunirea de la Centrul de Studii „Mihai Eminescu” nu trebuie să constituie o surpriză atât timp cât mai mult de jumătate ar fi de fapt liberali, chiar dacă nu pot depune adeziune întrucât şi-ar pierde mandatele. Florin Ţurcanu, care încă din vară a trimis o adresă la Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru a obţine un punct de vedere oficial dacă primarii care au candidat pe listele Mişcării pentru Botoşani rămân fără funcţie când trec la alt partid, nici nu mai este interesat de răspuns. Aceasta deoarece a găsit o soluţie originală pentru ca primarii să conducă filialele PNL din teritoriu chiar dacă oficial fac parte din PDL. „Noi avem 40 – 50 de primari, nici nu îi mai ştiu pe toţi, au fost prezenţi. Trei azi (miercuri 3 octombrie – n.r.) poate nu au venit, că au avut alte probleme, în rest au fost toţi, şi Călăraşiul, şi Ibăneştiul şi toţi. Au soţiile o parte preşedinţi de birou, au depus adeziuni, dar ei sunt, activează aici, au nevestele puse preşedinte de organizaţii şi ei activează aici”, a spus Florin Ţurcanu.

Doar trei primari ar mai avea PDL-ul şi ăia în negocieri cu PNL-ul

Mihai Amarandei primar Albesti   Potrivit acestuia, doar trei primari PDL, Mihai Amarandei (foto dreapta) de la Albeşti, Angela Toma de la George Enescu şi Dumitru Chelaru de la Pomârla nu ar fi trecut încă la PNL. Despre primii doi a menţionat însă că s-ar afla în negocieri avansate pentru a deveni liberal, iar despre cel din urmă a întrebat „nu ştiu cât mai poate să se mai lupte?” „Din 78 de localităţi, 48 sau 49 de primari sunt la noi. Restul mai sunt la PSD, cât au ei 23 cred că şi ce a mai rămas? Un primar, doi, dar pleacă şi ăia”, a mai arătat preşedintele CJ Botoşani. Potrivit acestuia primarii care în acte sunt la PDL şi-au demonstrat la referendum ataşamentul faţă de USL, atunci când au scos procente de prezenţă la urne de peste 50%.

Primari conservatori de PNL

Gheorghe Iacob primar Rachiti  Nu doar primarii de la PDL au luat parte la şedinţa liberalilor, ci şi Gheorghe Iacob *foto stânga) de la Răchiţi şi Eugen Ciobanu de la Blândeşti, ambii primari conservatori. „El e liberal, e în ACD”, a afirmat Florin Ţurcanu despre cel dintâi. Acestuia i se pare firesc ca primarii PC să ia parte la întrunirile PNL-ului. „El e ACD şi eu tot timpul îi chem pentru că şi Blândeştiul a fost, da? Trebuie să discut cu ei, să văd ce probleme au, sunt oamenii în ACD, ce să fac cu ei? Nu trebuie să îi chem? Doar n-am făcut şedinţă politică azi, o şedinţă a PNL, a fost o şedinţă cu oamenii cu care lucrăm noi şi i-am chemat şi pe ACD, ce să le fac?” a fost poziţia preşedintelui PNL Botoşani. La şedinţă nu au luat însă parte şi primarii de la PSD. 

Directorii PDL şi-au descoperit valenţele liberale la Memorial

Le şedinţa de la Memorialul Ipoteşti a luat parte şi o pleiadă de directori. Alături de cei recunoscuţi ca fiind liberali, precum Dan Şlincu de la Direcţia Copilului, Sorin Clim de la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (DJDP), Vasile Trofinov de la Serviciul Judeţean de Metrologie Legală sau Gabriel Cârlan de la SC Nova Apaserv SA, la acţiune au mers şi directori care au dobândit mandatul în guvernarea PDL. Stelian Metler de la ITM a devenit PNL ist  Printre aceştia s-au numărat Minodora Vasiliu, director executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Stelian Meţler, inspector şef Inspectoratul Teritorial de Muncă, Silvana Tudorache, director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică, aceasta fiind însoţită de directorul economic Tudor Feraru. „Nu sunt directori, nu i-am asumat? Normal că au depus adeziune”, a afirmat Florin Ţurcanu. De asemenea, deşi după referendum anunţase sancţionarea sa şi cu toate că toamna aceasta ar trebui să se pensioneze, Marilena Mardare, inspector şcolar general adjunct, a fost prezentă la şedinţa liberalilor.

Maşinile statului la şedinţa partidului

O mulţime dintre cei prezenţi au făcut deplasarea la şedinţă cu maşinile instituţiilor, deşi întrunirea a fost una politică şi a avut loc şi în afara programului de lucru. Astfel, la faţa locului au putut fi văzute VW Touareg al preşedintelui CJ Florin Ţurcanu, VW Passat al vicepreşedintelui CJ Gheorghe Sorescu, automobilul de teren Nissan Navara de la DJDP, Hyundai Tucson de la DSVSA. De altfel, afluenţa de limuzine şi maşini de teren a fost una extraordinară, pe lângă Memorialul Ipoteşti, pe o distanţă de zeci de metri, fiind parcate maşini, multe dintre ele de lux, pe ambele părţi ale şoselei. Şeful PNL Botoşani a început să râdă când a fost întrebat despre deplasarea cu maşinile instituţiilor. „Vrei să mergem pe jos? Suntem în timpul serviciului non-stop, zi şi noapte”, a răspuns Florin Ţurcanu.

sedinta PNL Botosani cu primari PDL la Memorialul Ipotesti 2
sedinta PNL Botosani cu primari PDL la Memorialul Ipotesti 2
sedinta PNL Botosani cu primari PDL la Memorialul Ipotesti 3
sedinta PNL Botosani cu primari PDL la Memorialul Ipotesti 4
sedinta PNL Botosani cu primari PDL la Memorialul Ipotesti 6
tradarea din casa lui Eminescu sedinta PNL Botosani cu primari PDL la Memorialul Ipotesti 2

„Prostiţi” de ziua lui Verginel

Democrat-liberalii botoşăneni au aflat repede de ceea ce s-a întâmplat la Ipoteşti. Verginel Gireada administrator public la Mihai Eminescu  A doua zi dimineaţă deja aveau o listă cu zece primari PDL care au participat la şedinţa PNL de la Centrul de Studii „Mihai Eminescu”. „Ştiam că au primit o parte dintre ei invitaţie de a participa la ziua dlui Verginel, că aşa am înţeles, că a fost şi ziua lui în aceeaşi zi. Ştiam că au fost invitaţia la ziua lui, au participat unii, alţii nu. Ştiu că a invitat toţi primarii de pe colegiu de la dânsul (Colegiul Flămânzi, unde candidează Verginel Gireadă la Camera Deputaţilor – n.r.). Am discutat şi cu unii care au fost invitaţi şi cu unii care au fost”, ne-a declarat senatorul Daniel Humelnicu, preşedintele organizaţiei municipale a PDL Botoşani. Acesta susţine că acţiunea de miercuri reprezintă o altă presiune pe care puterea o exercită asupra primarilor în perspectiva alegerilor parlamentare din decembrie. „Noi ştim, ce ne facem acum că nu ştim? Ştie toată lumea despre toată lumea. Acum n-ai ce să-i faci, dar o să vedem şi rezultatele, până la urmă… Dar mă rog, unii se lasă prostiţi, alţii nu”, a mai spus Daniel Humelnicu, adăugând că o eventuală sancţiune aplicată unui primar nu ar avea nici un efect. Verginel Gireadă şi-a sărbătorit într-adevăr ziua de naştere miercuri 3 octombrie, dar petrecerea nu a avut loc la Memorialul Ipoteşti.

„Este caracteristic dlui Ţurcanu dacă face invitaţii din alte partide”

În schimb, preşedintele PC Botoşani, Paul Onişa, a aflat abia duminică de întâlnirea respectivă şi nu de la primarii săi care au luat parte la întrunire, ci de la Botoşăneanul .„Nu am avut nici o discuţie, nici nu ştiu de întâlnirea respectivă şi nu ştiu nici care a fost scopul întâlnirii de la Ipoteşti”, a menţionat liderul conservatorilor botoşăneni. Acesta a anunţat că se va documenta la primari să vadă despre ce a fost vorba acolo. „Este caracteristic dlui Ţurcanu dacă face invitaţii din alte partide. Dacă invită din ACD ar trebui să îi invite pe toţi primarii din ACD, şi pe cel de la Mitoc. Este posibil să fi fost o întâlnire în cadrul acestui organism, nu doar în cadrul PNL-ului. Este posibil, dar ar fi trebuit să ştiu şi eu dacă tot îi invită acolo, dar de obicei sare peste astfel de «detalii» dumnealui”, a afirmat Paul Onişa.

Paul Onisa presedinte PC Botosani

Liberalii nu au plătit nici un leu pentru desfăşurarea acţiunii politice de la Memorialul Ipoteşti. „Ce bani să plătesc, dar eu cât muncesc, donez, facem, ce sală să plătesc?” a fost răspunsul lui Florin Ţurcanu pe această temă. Teatrul Mihai Eminescu, Casa de Cultură a Sindicatelor, Casa Tineretului, Cinematograful Unirea, toate percep o taxă pentru organizarea de manifestări politice. 

Sergiu BĂLĂŞCĂU

CITEŞTE ŞI:
Directori „în genunchi” la „Împăratul” judeţului
 50.000 de euro, scorul de director la Ţurcanu 
 Patru primari PDL la pupat ghiulul „Împăratului”