VICTORIE: Elevii lui Croitoru au spulberat Academica Clinceni, scor 0-4 - VIDEO

FC Botoșani reușește să obțină o victorie clară în fața echipei Academica Clinceni și să se califice la barajul pentru Conference League în care va întâlni Sepsi Sfântu Gheorghe (dacă echipa din Covasna va pierde finala Cupei României) sau Rapid București (dacă Sepsi va câștiga finala Cupei României).

 

Un meci care nu se anunța a fi unul prea dificil pentru FC Botoşani, având în vedere că a jucat împotriva unei echipe deja retrogradate.

 

Conform ROAF, după încheierea acestei ultime etape, locurile 7 şi 8 vor disputa un meci de baraj pe terenul echipei de pe locul 7. Apoi, învingătoarea va juca un meci de baraj cu Universitatea Craiova, în Bănie, iar învingătoarea va obţine dreptul de participare în Conference League, ediţia 2022-2023.

 

Academica şi FC Botoşani s-au mai întâlnit de opt ori în principala întrecere internă, fiecare şi-a trecut în cont câte două victorii, iar alte patru jocuri s-au terminat la egalitate.

 

Echipele de start

 

Academica Clinceni: Bolboaşă - Iana, C. Ion, I. Ştefan, Dumitrache - Massaro, R. Neagu, Obedeanu - Florică, Jerdea, R. Ion;
Rezerve: Ureche, F. Alexandru, Lis, C. Ion, Vlăsceanu, Sterian, Melniciuc, A. Dima

 

FC Botoşani: E. Pap - Braun, Haruţ, Dawa, Ţigănaşu - Papa, Dican, E. Florescu - Santos, M. Roman II, Souza Silva;
Rezerve: Contra, Patache, Şeroni, Dragu, M. Filip, D. Croitoru, Petkovski, Lupeta, Mailat

 

Academica Clinceni - FC Botoşani 0-4 (Roman 13, 68, Haruţ 28, Lupeta 87)

 

Scorul partidei este deschis de Mihai Roman II în minutul 13, care a marcat profitând de erorile apărării formației ilfovene.

 

Academica Clinceni – FC Botoșani 0-1

 

Al doilea gol a venit în minutul 28, când Denis Haruț înscrie din lovitură liberă.

 

Academica Clinceni – FC Botoșani 0-2

 

Gol în minutul 68, când Mihai Alexandru Roman trimite mingea în poarta adversă.

 

Academica Clinceni – FC Botoșani 0-3

 

Un minut mai târziu, Eduard Florescu s-a accidentat şi este înlocuit de Andrei Patache.

 

O altă schimbare intervine în minutul 71, când Christopher Braun părăseşte terenul de joc, fiind înlocuit cu David-Marian Croitoru.

 

Golul care confirmă valoarea superioară a FC Botoșani vine în minutul 87, prin Lupeta:

 

Academica Clinceni – FC Botoșani 0-4