Victor Ponta, acuzat de un botoșănean că a primit „bani negri”: am depus plângere penală la DNA - DOCUMENT

Botoșăneanul care a mai inițiat acțiuni de protest împotriva Guvernului Ponta, a înaintat și o plângere împotriva prim-ministrului României.

 

Lazăr Covalciuc a depus miercuri, 4 decembrie, plângere penală către Direcția Națională Anticorupție (DNA) în care îl acuză pe șeful de Guvern de abuz în serviciu și subminare a economiei naționale.
„Concret, acțiunea penală împotriva domnului Victor Ponta, se referă la două infracțiuni de care îl consider vinovat. Una privește refuzarea negocierea contractului de redevență cu firma OMV, care este total nefavorabilă statului român, iar a doua la cazul companiei Kai Munai Gaz, care a fost favorizată de acesta și care datora statului român 600 milioane de euro”, și-a justificat acesta acțiunea.
Bărbatul susține că inițiativa sa ar trebui să fie susținută de către toți cetățenii, pentru că „zăcămintele naturale ale țării aparțin tuturor”.
În plângerea trimisă la oficialii DNA de la București, acesta menționează că, în opinia sa, Victor Ponta a avut interese personale în ambele cazuri, și că a primit „bani negri de la cele două companii” pe care i-ar fi folosit în campania electorală.
CITEȘTE:
 Încep PROTESTELE la Botoșani : Se cere demisia Guvernului și-a primarului Ovidiu Portariuc
[[galerie-foto]]