Ceremonia de sâmbătă dimineaţă dedicată comemorării eroilor revoluţiei din decembrie 1989 a avut un singur discurs, însă pe cinste. El a aparţinut vicepreşedintelui Asociaţiei Revoluţionare 22-25 decembrie 1989, Tudor Maxim.

Versuri de revoluţionar…

Încă de la început profesorul nu şi-a ascuns dezamăgirea pentru ceea ce s-a întâmplat în ţară în cei 23 de ani de libertate, menţionând că amintindu-ne de revoluţie o retrăim şi avem curaj să mergem mai departe. Mai întâi a citi din versurile revoluţionarului timişorean Claudiu Iordache:
De unde a scos poporul revoluţia sa, el, care nu era obişnuit decât cu biciul stăpânului?
Şi unde a ascuns-o apoi, doar pentru a se întoarce ruşinat la biciul stăpânului?
Apoi, vicepreşedintele revoluţionarilor botoşăneni a făcut o radiografie a eşecului românesc postrevoluţionar, despre care crede că îşi are punctele de plecare în incompetenţă, nesimţire, laşitate, răutate, lăcomie, elemente pe care noi ca popor nu avem curajul să le eradicăm. 

Un canon de 15 minute

„Românul incompetent trecut prin şcoli precum gâsca prin H2O, pe bază de copiat şi mituit, pe baza incompetenţei şi nepăsării celor care l-au educat, este un instalator care n-are habar despre montatul ţevilor, un medic care nu ştie nici măcar anatomia marilor vase sanguine, un politician analfabet. El este în ultima instanţă un individ pentru care munca şi educaţia au încetat să mai reprezinte valori”, a spus Tudor Maxim despre prima problemă a poporului român.
El a trecut ulterior la a doua, menţionând că se referă la „nesimţirea animalică” : „Vorbesc despre nesimţirea cea mare, aia crasă, nesimţirea care rânjeşte cu gura ei la fiecare colţ de stradă”. A afirmat apoi că, „în România nimeni niciodată nu e responsabil pentru nimic”, moment în care asistenţa, aflată la destule grade sub 0, a început să dea semne de nerăbdare. Profesorul nu s-a oprit. „Rog încă puţină răbdare. La atâta suferinţă cât a fost în acel moment şi la suferinţa cât a rămas un canon de un sfert de ceas pentru a da glas unui gând şi a sintetiza nişte constatări poate nu este prea mult”, a afirmat Tudor Maxim. Aşa că a mers mai departe, referindu-se inclusiv la profesorul universitar care "nu se mai satură de bani. Nu e cu absolut nimic mai presus decât oricare dintre maneliştii care câştigă bani grei”. La final s-au auzit câteva aplauze sporadice.
VEZI ŞI:
 Onoruri militare cu chiul greu de oficialităţi la ceremonia revoluţiei – VIDEO & GALERIE FOTO



CITEŞTE ŞI:
 INTERVIU revoluţionar Tudor Maxim : „Pot să mă duc la Bucureşti să cer pămînt”