Vicele Cătălina s-a dezlănțuit : Dl. Portariuc nu are cum să conducă un oraș pe care nu-l simte

Convocarea ședinței ordinare de Consiliu Local de săptămâna viitoare în care vine replica politică din partea social democraților privitoare la schimbarea lui Cosmin Andrei, a fost întâmpinată în rândul liberalilor printr-o reacție agresivă la adresa PSD-iștilor din Primărie.

 

La conferința politic sub însemnul Alianței Creștin Liberale de la Botoșani, Cătălina Lupașcu a dorit să arate cetățenilor că așa zisa Alianță a Răului din plenul municipal a avut și intenții pozitive, parte dintre acestea pentru aducerea la suprafață a unor achiziții în care sunt antrenați bani publici. Și care sunt direcționate către firme agreate de partid.
”Există clientelă politică. Uitați-vă ce frumos arată acest spațiu verde din Calea Națională în care s-au dus bani publici cu nemiluita pentru niște pietre. Cetățenii trebuie să cunoască. Am oprit acest lucru și cetățenii au înțeles că această procedură aduce economii la bugetul local”, a declarat viceprimarul Cătălina Lupașcu.
Edilul a mai spus că este aproape sigură că actualii șefi din Primărie vor fi sancționați de către cetățeni la vot întrucât par să nu fi înțeles ce înseamnă administrație publică într-un oraș sărac.
Dacă își dorește să-l aducă pe dl. Cosmin Andrei care să-și bată joc de banii publici în continuare înseamnă că acești doi domni nu au înțeles nimic din ceea ce înseamnă administrație publică locală făcută în interesul cetățenilor. Noi am demonstrat că putem face o administrație pornind de la interesul cetățenilor. Dlor au arătat îngâmfare, aroganță și buni cheltuitori ai banului public”, a adăugat edilul.
În continuare, Cătălina Lupașcu a declarat că pe altă parte îl înțelege perfect pe Ovidiu Portariuc care dă oarece semne de neputință în a conduce orașul. De ce? ”Îl înțeleg că nu poate face administrație fiindcă a locuit o mare parte din timp la Iași și nu are cum să conducă un oraș pe care el nu-l simte și nu se regăsește în acest oraș”.
(G.E.)
CITEȘTE:
 Cătălina, atac pe ultima sută de metri: Municipiul stă de doi ani și trei luni fără primar