Țurcanu și Nechifor iar ”prieteni” : Târgul Agro Zoo organizat și toamna aceasta

Consiliul Județean împreună cu Stațiunea de Cercetare Popăuți organizează și în acest an Târgul Agro Zoo, în intervalul 27 – 28 septembrie din acest an.

 

Evenimentul aflat la cea de-a cincea ediție este un bun prilej de a aduna laolaltă marii fermieri ai județului iar organizatorii doresc să folosească acest prilej pentru a-i informa despre o serie de modificări legislative.
Asigurăm toți cetățenii că va fi un târg profesional, cu noutăți și în același timp invit fermierii în mod special să vină la eveniment fiindcă vor avea parte de foarte multă informație având în vedere că în septembrie – decembrie se armonizează legislația românească după prevederile UE”, a declarat Ionică Nechifor, directorul Stațiunii de Cercetare Popăuți.
Liberalul botoșănean a mai spus că ar fi vrut să vadă oficiali de la minister sau salariați ai structurilor din teritoriu să informeze agricultorii despre ultimele noutăți legislative.
Ionică Nechifor a mai spus că în cadrul Târgului Agro-Zoo vor exista și concursuri în cadrul cărora vor fi împărțite diplome proprietarilor celor mai frumoase exemplare de animale. (G.E.)
CITEȘTE:
 Eveniment de susținere a agricultorilor la Stațiunea de Cercetare Popăuți : Fără conotație politică