Vicele Birta și drumul strategic: Să ne rugăm la Dumnezeu

Noi contre între consilierii județeni PNL și PSD din cauza drumului strategic.

 

Pe ordinea de zi a ședinței s-a aflat un proiect de hotărâre ce presupune suplimentarea bugetului pentru modernizarea drumului strategic. Și asta din cauza Ordonanței de Urgență a Guvernului 114.

Liberalii au dorit să știe de unde vor fi asigurați banii.

„Să ne rugăm la Dumnezeu să se prezinte la licitație, să se adjudece această licitație și să se desemneze un câștigător. Vom aloca sume din excedent, să nu vă faceți probleme de acest lucru. Ne vom îngriji ca acei bani să-i putem atrage de la minister pentru a compensa cheltuielile suplimentare. Dacă nu această sumă este pe o perioadă de trei ani de zile, nu cred că este o problemă pentru Consiliul Județean să suporte cinci milioane de euro de trei ani de zile”,

Dorin Birta, vicepreședinte Consiliul Județean.

 

Un punct de vedere în acest sens a avut și consilierul liberal Gheorghe Sorescu.

„ A venit peste noi vestita 114 care ne face să actualizăm și să venim cu sume care sunt neeligibile dar care trebuie să le suporte beneficiarul în speță Consiliul Județean. Acum cum ați spus și dvs  să ne rugăm la Dumnezeu, deci am ajuns să ne rugăm la Dumnezeu și eu aș merge mai departe să ne rugăm la Dumnezeu să nu mai dea Guvernul altă ordonanță, să actualizăm din nou, să ne rugăm la Dumnezeu să vină constructori”,

Gheorghe Sorescu, consilier județean PNL.

 

Conform actualizării făcute valoarea totală a proiectului este de 355.092.305,96 cu tot cu TVA.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store