Vicele Andrei pus sub lupă şi de popularii PP DD: Rezultatele d-lui nu sunt mulţumitoare

 

Popularii lui Diaconescu de la Botoşani au adus critici circului care s-a văzut în şedinţele de Consiliu Local de la municipiu şi susţin că, deşi nu au putere de decizie în plen îşi doresc o stabilitate la nivel de Executiv pe marginea schimbării viceprimarului PSD.

În altă ordine de idei membrii Partidului Poporului Dan Diaconescu au lansat un semnal de alarmă cu privire la anumiţi reprezentanţi ai partidului pe care îl  reprezintă care îşi uită apartenenţa şi care servesc interesele altor formaţiuni, făcând astfel referire la Marius Cristescu care ar asigura o majoritate democrat liberală.
Acolo unde s-au făcut anumite presiuni pentru ca reprezentanţii noştri să servească unele interese de partid, acolo vom lua măsuri ferme cu cei care vor proceda în felul acesta”, a declarat Dorin Ciuştea.
[[banner]]
În cazul viceprimarul PSD asupra căruia planează pericolul înlocuirii, popularii sunt de părere că vor susţine orice măsură menită să asigure linişte la nivel de Primărie.
„În legătură cu înlocuirea viceprimarului rămâne să vedem expunerea de motive, ce anume i se reproşează acestui om. Într-adevăr rezultatele activităţii d-lui nu sunt mulţumitoare. Nici pentru cetăţenii oraşului şi părerea consilierilor noştri este aceeaşi. Ar putea fi mult mai bună dar nu avem siguranţa că, cel care va gândi în locul d-lui, adică să nu cădem din lac în puţ. Şi nu ştim dacă animozităţile din Executivul Primăriei se vor diminua sau se vor amplifica”,  a mai spus Ciuştea.
Acesta a mai precizat că liberalii ar încerca să schimbe în jur de 20 de viceprimari PSD de la mai multe primării din judeţ. (G.E.)
CITEȘTE:
 PP-DD-iştii văd un teatru total în războiul dintre Portariuc şi Ţurcanu