După prima ninsoare, primarul a controlat utilajele Urban Serv – GALERIE FOTO

 

Primarul municipiului, Ovidiu Portariuc a avut în dimineaţa zilei de joi, 12 decembrie 20]13 o vizită în teren la baza de intervenţie a societăţii care se va ocupa de activitatea de deszăpezire pe străzile oraşului.

Edilul şef a fost însoţit de directorul Direcţiei Edilitare, Nicolae Semenescu, fiind întâmpinat la punctul de lucru de la intrarea în oraş dinspre Iaşi de întreaga echipă de conducere de la Urban Serv. Împreună au verificat atât starea utilajelor de intervenţie cât şi stocurile de material antiderapant sau dispeceratul de unde vor fi preluate apelurile cetăţenilor.
„Am vizitat şi stocurile de materiale şi baza de intervenţie şi noul dispecerat, sunt mulţumit, eu sper că iarna asta ne vom descurca şi vom interveni cu promptitudine atunci când vom fi solicitaţi, eu am încredere în echipa de la Urban Serv”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
[[banner]]
Edilul şef a mai dat asigurări ca atunci când Primăria nu va mai fi împovărată financiar să se mai facă investiţii în rândul utilajelor de la societatea Urban Serv.
A dat asigurări că nu va fi îngenuncheat de generalul numit iarnă şi directorul Urban Serv, Simion Drelciuc care a afirmat că au fost luate toate măsurile necesare pentru ca botoşănenii să nu rămână blocaţi în nămeţi atunci când va fi cazul şi nici să sufere din cauza poleiului.
Cu ceea ce avem în acest moment în depozitul societăţii şi cu ce am mai comandat, încă 200 de tone de sare şi 500 kg de inhibitor ca să facem materialul antiderapant necesar, până la jumătatea lunii ianuarie suntem asiguraţi în situaţia în care va ninge sau vor fi evenimente cum a fost azi noapte, lapoviţă care se poate transforma în polei”, a declarat directorul general al Urban Serv, Simion Drelciuc.
Nu în ultimul rând, şeful de la Urban Serv a menţionat că a încheiat un contract cu Staţia Meteo de la Botoşani pentru a fi la curent cu evoluţia meteorologică.
(G.E.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 Primăria le-a dat freze asociaţiilor de proprietari – LISTA beneficiarilor