Vicele Andrei a pus gând rău taxiurilor de marfă

 

Noi măsuri în comisia de reglementare a circulaţiei rutiere în municipiul Botoşani. Conducerea Primăriei intenţionează să restricţioneze accesul taximetrelor de marfă în parcarea de lângă Piaţa 1 Decembrie.
Viceprimarul Cosmin Andrei a declarat că este hotărât să-i îndepărteze din acea zonă pe şoferii de microbuze care ocupă parcarea şi împiedică astfel accesul celorlalţi şoferi aflaţi cu treburi.
Am fost deranjat de prezenţa taxiurilor de marfă de pe strada Victoriei din centrul istoric. De altfel le-am cerut colegilor să intensifice controalele acolo pentru parcarea din dreptul centrului istoric mă gândesc să montez o barieră pentru că mi se pare că e singura variantă de a împiedica taximetriştii de marfă care apropos nu sunt autorizaţi. Nu avem nici o licenţă pentru taximetre marfă în Botoşani”, a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.
Viceprimarul a mai declarat că taxiurile de marfă vor fi dirijate spre parcări special amenajate în acest sens iar cei care vor continua să parcheze lângă centrul istoric vor fi amendaţi.
[[banner]]
D-lor susţin că nu fac transport marfă ci pur şi simplu stau acolo. De-a lungul timpului Poliţia Locală a tot dat amenzi celor pe care i-au surprins acolo. Avem trei parcări cu această destinaţie, transport marfă, cea mai potrivită este la Luceafărul care este foarte clar reglementată prin HCL”, a mai spus viceprimarul.
Această „curăţenie” în centrul istoric se datorează şi faptului că în zonă va fi amenajat patinoarul care a fost mutat de la Sala Polivalentă şi urmează a fi organizat un târg de Crăciun. (G.E.)
CITEŞTE:
 „Firmele cu tonaj ridicat” amendate „la greu” de poliţiştii locali