Bunica îngrijește o bătrână din Bucecea și face curat în 7 blocuri ca să își hrănească familia.
La doar 3 anișori, Sofia a fost diagnosticată cu cancer cerebral.
Fetița a fost internată de urgență într-o clinică din Turcia, dar costurile tratamentului sunt peste puterile financiare ale familie sale.
Sofia locuiește împreună cu tatăl ei și cu bunica în Bucecea, județul Botoșani.
”Ea este soarele meu! Este rațiunea mea de a fi! Sunt disperat, nu știu ce să mai fac! Totul în jurul meu pare că se prăbușește! De când am aflat că fetița mea are cancer la cap, nu îmi mai găsesc liniștea în niciun fel. Am avut un șoc enorm. Am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare. Totul s-a întâmplat într-o zi când am observat că ochiul stâng și gurița îi rămâneau blocate, iar ea devenea din ce în ce mai agitată. Am dus-o de urgență la medic. Nu pot nici acum să accept diagnosticul",
Robert, tatăl micuței Sofia.
La numai 3 anișori Sofia a suferit o semipareză facială. În urma investigațiilor medicale, diagnosticul final a fost însă unul crunt: tumoră malignă pontomezencefalică, altfel spus, cancer cerebral.
”Fetița are în permanență nevoie de mine. Am renunțat la jobul pe care îl aveam în construcții și am căutat ajutor, cum m-am priceput. Prin intermediul preotului Ioan Emanuel Cojocariu, de la Parohia "Sfântul Ioan Botezătorul" – Bucecea, am aflat de Asociația Salvează o inimă. Le-am cerut ajutorul acestor oameni care au în grijă zeci de cazuri simultan și așa am reușit să plecăm în Turcia, la tratament. Sofia a fost internată și i s-au făcut deja testele preoperatorii. Sper din tot sufletul ca Bunul Dumnezeu și oamenii de bine să ne ajute să scăpăm cu viață din acest coșmar",
Robert, tatăl Sofiei
În România, din păcate, nu există o soluție chirurgicală, având în vedere localizarea tumorii. În Turcia sunt însă spitale care își asumă astfel de riscuri, dar prețul tratamentului este unul pe măsură. Numai investigațiile, chimioterapia și radioterapia costă 37.530 de euro, mult peste ce își permite familia Fitzinger.
Singura care are un venit în acest moment este bunica Viorica, care îngrijește o bătrână din Bucecea și face curățenie în 7 blocuri pentru a avea cu ce să își hrănească familia.
”E greu de închipuit cât de apăsătoare este fiecare zi pentru acești oameni. Să știi că îți poți pierde fiica după ce deja ai pierdut unitatea familiei. Să muncești cât poți de mult și să nu-ți ajungă banii pentru a-ți salva nepoțica. Să speri și să te rogi pentru o minune, în timp ce teama pune stăpânire pe sufletul tău... Este un sentiment greu de exprimat în cuvinte. Viața Sofiei se scurge cu fiecare oră. Boala agresivă nu așteaptă, iar dacă nu îi acordăm o șansă prin donațiile noastre, această fetiță va deveni o amintire încărcată cu o durere imensă în sufletele celor dragi. Orice sumă virată în conturile Asociației "Salvează o inimă" poate face diferența dintre viață și moarte pentru Sofia. Fii și tu alături de noi în lupta pentru salvarea acestui copilaș!",
Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă.
Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/sofia-fitzingher/
Denumire entitate: Asociația "SALVEAZĂ O INIMĂ"
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani
Specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele Sofia Fitzinger!