Vești pentru şoferii care vor să renunţe la contractul cu Euroins: CUM își pot primi banii înapoi

Milioane de şoferi, cu ochii pe deciziile din piaţa asigurărilor. După insolvenţa Euroins, preţul RCA va fi plafonat la nivelul celui din martie anul trecut. 

 

Este proiectul la care lucrează Autoritatea pentru Supraveghere Financiară şi pe care îl va prezenta, săptămâna viitoare, ministerului de finanţe. Asta înseamnă un preţ mai mic cu până la 20 de procente faţă de cel stabilit în vară, potrivit observatornews.ro

 

Din cele 7,5 milioane de poliţe RCA, aproape 3 milioane sunt încheiate cu Euroins. Asta înseamnă că fiecare şofer care circulă pe străzile din România, în cazul unui accident, are una din trei şanse să se lovească de un asigurat al acestei companii. O confirmă şi proprietarii de service-uri auto.

 

Polițele RCA ale Euroins vor rămâne în vigoare încă 90 de zile de la momentul în care instanța decide deschiderea procedurii de faliment.

 

Daniel Apostol, purtător de cuvânt ASF: Un deţinător de poliţă Euroins se poate îndrepta către fondul de garantare al asiguraţilor. FGA va plăti toate drepturile creditorilor de asigurări conform legii adică toate daunele.

 

Totul, în limita a 500.000 de lei. Dar dacă cineva doreşte să renunţe la contractul cu Euroins şi să-şi primească banii înapoi, o poate face prin completarea unui formular de denunţ pe site-ul Fondului de Garantare. Cu amendamentul că, pentru o poliţă la orice alt asigurător de pe piaţă, va plăti mai mult.

 

Radu Soviani, analist economic: Deja preţurile sunt mult mai mari decât în Bulgaria, decât în Polonia, decât în Germania. Asta pentru că supravegherea lasă de dorit.

 

Între timp, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară lucrează la un plan pentru plafonarea preţurilor. Propunerea va fi prezentată Ministerului de Finanţe.

 

Cristian Roşu, vicepreşedinte ASF: Vrem să facem acest nivel de tarif astfel încât atât clienţii, cât şi societăţile de asigurări să poată să-l susţină.

 

Adrian Negrescu, analist: Plafonarea tarifelor RCA este o greşeală. Este o eroare pentru că va duce la creşterea puternică a tarifelor imediat după ridicarea plafonului aşa cum s-a intamplat in 2016.

 

Din informaţiile obţinute de Observator, planul este ca plafonarea să fie făcută la nivelul de referinţă al lunii martie, anul trecut, pentru o perioadă de 6 luni. La acel moment, pentru o maşină cu o capacitate cilindrică între 1.400 şi 1.600 de centimetri cubi, o poliţă RCA costa între 900 şi 1.600 de lei, în funcţie de vârstă.