Vești bune pentru sute de tineri din Botoșani care vor să devină studenți: Se întâmplă chiar din toamnă

Conducerea de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în fața unei premiere pentru învățământul superior din România.

 

Miercuri, 3 februarie 2021, la Botoșani, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prof. univ. dr. Tudorel Toader, alături de 3 prorectori și 7 decani ai facultăților UAIC din Iași, vor avea o întâlnire cu primarul Cosmin Andrei și cu președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, pentru a pune bazele unei extensiuni academice unde urmează să studieze 800 de studenți.

 

În acest sens va fi vizitat Colegiul Național „A.T. Laurian” din Botoșani. Vizita de lucru se va încheia cu prezența în Stațiunea de Cercetare Științifică și Practică Studențească „Vasile Băcăuanu”, din localitatea Ștefănești, județul Botoșani, a Universității „Cuza”. Aici, în prim-plan este un superb conac, ridicat în urmă cu mai bine de un secol și un teren de mii de metri pătrați.

 

De precizat că dezvoltarea activității didactice de la Botoșani are în vedere potențialul intelectual și științific, dar și numărul destul de mare al studenților din acest județ care urmează o formă de învățământ la Universitatea din Iași (aproximativ 13 la sută din totalul studenților înmatriculați).

 

 

 

Ce urmează să înființeze Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași la Botoșani

 

În urma consultărilor avute de conducerea UAIC cu decanii celor mai solicitate facultăți în rândul absolvenților de liceu s-a decis, ca pentru început, programele de licență propuse să funcționeze la extensiunea de la Botoșani a UAIC, la forma de Învățământ cu Frecvență (IF), să fie următoarele: Administrație publică, Finanțe și bănci și Contabilitate și informatică de gestiune – Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor; Drept – Facultatea de Drept; Pedagogia învățământului primar și preșcolar și Psihologie – Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației; Asistență socială și Comunicare și relații publice – Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice; Limba și literatura română și Limba și literatura engleză – Facultatea de Litere; Informatică – Facultatea de Informatică.

 

În cadrul acestor programe ar putea fi școlarizați, începând cu anul universitar 2021-2022, după ce se va finaliza procesul de autorizare și acreditare, un număr de 825 de studenți.

 

Potrivit bzi.ro, scopul acestor demersuri este acela de a dezvolta parteneriatul cu administrațiile locale din cadrul regiunii nord-est, în beneficiul tinerilor care vor putea avea acces mai facil la programele de studii ale UAIC, urmărind în exclusivitate interesul educațional, delimitându-se net de acțiunile politice

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store