Singura soluție este ca șoferii să fie foarte prudenți la drum și să evite orice amendă.
Conform legislației în vigoare, punctul de amendă se calculează în funcție de salariul minim brut, iar până acum acesta a fost plafonat de Guvern. Acest lucru nu se va mai întâmpla însă, după cum a declarat Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului în Guvernul Orban.
Un punct de amendă reprezintă 10% din salariul minim și acesta este plafonat la 145 de lei prin OUG nr. 96/2018 care expiră la 31 decembrie 2019, informează Capital. Astfel, punctul de amendă a fost calculat în 2019 ca fiind 10% din valoarea salariului minim brut pe economie de la nivelul anului 2017.
Odată ce aceasta expiră și Guvernul va majora salariul minim pe țară la 2.230 de lei, punctul de amendă ar putea ajunge la 223 de lei.
„Există o corelaţie între salariul minim şi punctul de amendă, din datele care ne-au fost furnizate de colegii de la Ministerul de Finanţe nu există un impact semnificativ, nici pe partea de venituri bugetare, nici pe partea de, să-i spunem, efecte în plată, sunt nesemnificative aceste efecte”, a declarat însă Ionel Dancă.
În cazul în care punctul de amendă ajunge la 223 de lei, cea mai mică amendă va fi de 446 de lei, față de 290 de lei cât este în prezent. Pe de altă parte cea mai mare amendă va ajunge la valoarea de 4.460 lei, față de 2.900, cât este acum.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: