VESTE pentru patronii de la Botoşani: Se anunţă controale de amploare

Ploaie de controale la patronii botoşăneni în zilele ce urmează.

 

Având în vedere că în perioada iunie-septembrie 2017, pe teritoriul României sunt prognozate de către Administraţia Naţională de Meteorologie temperaturi ridicate extreme, în acele zile se vor intensifica controalele la angajatori, în care, suplimentar tematicii propuse, se va urmări modul de respectare a Ordonanţei de Urgenţă 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.

 

În sensul Ordonanţei de Urgenţă nr.99/2000, prin temperaturi extreme ridicate se înţeleg temperaturi exterioare ale aerului, care depăşesc + 37° C sau corelate cu condiţii de umiditate mare, astfel încât indicele de comfort termic să depăşească 80 %, minim două zile consecutive. 

 

Autoritatea Naţională de Meteorologie are obligaţia de a comunica  zonele în care temperatura, respectiv indicele temperatură – umiditate, atinge pragurile valorice menţionate, precum şi zonele pentru care se prognozează atingerea sau depăşirea  acestor praguri.

 

Angajatorii sunt obligaţi să ia următoarele măsuri minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber:
-    reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice;
-    asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă;
-    alternarea efortului dinamic cu cel static;
-    alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus  în locuri umbrite, cu curenţi de aer;
 

 

Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor sunt necesare următoarele:
-    asigurarea apei minerale adecvate, câte 2 – 4 litri/persoană/schimb;
-    asigurarea echipamentului individual de protecţie;
-    asigurarea de duşuri.

 

 Angajatorii care nu pot asigura condiţiile de mai sus, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, vor lua măsurile dispuse în Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000 (reducerea programului de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru etc).

 

Pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiţii de temperaturi extreme angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri:
-    asigurarea examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru muncă la temperaturi crescute sau scăzute;
-    asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;
-    trecerea, după posibilităţi, în alte locului de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.

 

Inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control  Securitate şi Sănătate în Muncă vor efectua controale privind respectarea prevederilor Legii nr. 346 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr.99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.

 

Pentru nerealizarea măsurilor prevăzute mai sus, se vor aplica, acolo unde este cazul, sancţiunile menţionate la art.10 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000.