Personalul din învățământ nu mai au foarte mult timp de așteptat până vor putea beneficia de voucherele de vacanță.
Aceste tichete sunt pentru anul 2017, însă s-a anunțat de anul trecut că vor fi primite abia în anul 2018.
Președintele Sindicatului Învățământului Preuniversitar (SIP) a declarat că cel mai probabil, vor fi acordate în luna aprilie, dar încă se așteaptă instrucțiuni clare cu privire la acest aspect.
„Trebuie să le primească în aprilie dar nu am primit încă instrucțiuni precise de la minister. Aceste vouchere sunt pentru anul 2017 și sunt valabile un an de zile de când sunt acordate, ca și valabilitate a tichetului respectiv. Vor primi tot personalul din învățământ, nu numai profesorii”,
a declarat Iuliana Nacu, președinte SIP
Aceste vouchere constau într-o sumă de 1.450 de lei și vor putea fi folosite la anumite agenții de turism care sunt înscriși pe o anumită listă.
Înainte de a se distribui trebuie să se clarifice anumite lucruri.
„Trebuie clarificate situații de genul ce se întâmplă dacă o persoană nu folosește voucherul respectiv pentru că atunci rămâne cu impozitul luat și atunci mai bine nu îl ia dacă știe că nu poate să meargă nicăieri”,
a declarat Iuliana Nacu, președinte SIP
Toate aceste chestiuni trebuie clarificate în perioada imediat următoare pentru ca tichetele să fie distribuite personalului din învățământul preuniversitar.