Veste bună pentru botoșăneni: CÂND se deschid bazinele de la Cornișa

După patinoarul acoperit şi terenurile de sport cu balon presostatic, noi obiective vor fi date în folosinţă la Aquapark&Sports Cornişa Botoşani.

 

Este vorba despre bazinele acoperite şi zona cu saune, care ar putea fi deschise în jurul datei de 15 februarie 2019, deşi iniţial s-a anunţat sfârşitul lui ianuarie ca termen pentru inaugurarea lor, scrie ziarulevenimentul.ro.

 

Bazinele acoperite pentru adulţi şi copii, prevăzute şi cu două tobogane cu apă, bazinul de înot contra curentului, jacuzzi, zona de saune şi masaj, zona fitness reprezintă cea mai mare bază de agrement de acest tip din zona Moldovei şi chiar dincolo de ea.

 

Eugen Ţurcanu, directorul Direcţiei Servicii Publice Sport şi Agrement a municipalității, care administrează Aquapark&Sports Cornişa, a declarat că speră ca 15 februarie să fie data la care să fie făcută aşteptata inaugurare a bazinelor acoperite. „Sper să reuşim atunci”, a declarat Ţurcanu.

 

Având în vedere numeroasele amânări de până acum a inaugurării bazinelor acoperite, dar şi a faptului că autorităţile locale, ca şi cele centrale, nu au încă un buget anual adoptat, pot fi luate în calcul câteva zile în plus pe lângă termenul de 15 februarie stabilit pentru marea inaugurare.

 

Până atunci, programul la patinoarul acoperit de la Cornişa s-a mărit, prima serie începe de la ora 14.00, faţă de 16.00 cât era până acum, iar preţurile încep de la 10 lei pe serie la ora 14.00, la 12 lei seria începând cu ora 16.00. Sâmbăta, duminica şi sărbătorile legale, tariful este de 13 lei pe serie la ora 14.00 şi de 15 lei pe serie după ora 16.00.

 

Tariful de închiriat patine este de 5 lei de luni până vineri, iar sâmbăta, duminica şi de sărbătorile legale 8 lei.

 

Aceste tarife sunt valabile până pe 31 martie.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL:

download from google play download from apple store