Veșnica problemă a salariilor din educație la Botoșani: Ministerul își dă cu stângul în dreptul și trimite adrese valabile... o zi

Liderul din Botoșani al Ligii Sindicatelor din Învățământ, Liviu Axinte, a vorbit despre noua grilă de salarizare și situația la ora aceasta a sistemului de învățământ.

 

 

“Nu cred că sistemul de învățământ, la ora aceasta, poate face salarizări pe criterii de peformanță. Grila de salarizare de ieri era fantasmagorică, cu salarii de 11 mii, 12 mii de lei. Am revenit în austeritate, nu avem bani. Dacă era cum a fost în 2015, când au fost creșteri de 25%, în 4-5 ani s-ar fi putut ajunge la o sumă, asta dacă condițiile economice ar fi permis” - Liviu Axinte, președintele LSI Botoșani.

 

Livu Axinte a atins și subiectul privitor la criteriile de performanță ce ar trebui să fie avute în vedere, însă timpul solicitat a fost prea scurt:

"Guvernul a stabilit că se dorește să se introducă salarizarea pe criterii de performanță. Pe 14 ianuarie, Direcția pentru Relația cu Parlamentul, din minister, a înaintat, pe adresa noastră, niște criterii de performanță și ni s-a transmis că, până pe 15, adică a doua zi, să fie trimise criteriile pe care le avem noi in vedere. Nu a fost în prealabil nicio discuție care să spună să trimitem și noi niște criterii, care este punctul de vedere, să putem discuta. Federația a înaintat o notă de protest ministrului învățământului, în care care am solicitat amânarea, să ne putem consulta cu oamenii din teritoriu. Nu putem face propuneri înainte să discutăm cu nimeni" - Liviu Axinte, președintele LSI Botoșani.

 Liderul sindical a spus că următoarea întâlnire pe legea de salarizare din învățământ va fi pe 25 ianuarie 2016, iar Guvernul vrea să terminte textul de lege până pe 10 februarie, însă nu are unul în acest moment. (B.O.)