Verdict DSVSA : Câinii aveau jigodie, angajatul soţului şefei a procedat corect

 

Nici o surpriză în ancheta sanitară efectuată cu privire la măcelul de la padocuri. Analizele de laborator au confirmat existenţa jigodiei în ţarcurile municipalităţii, susţine şefa Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA).
„Se confirmă boala”
Aceasta a făcut luni publice rezultatele verificărilor pe patru cadavre preluate de la adăpost, iar concluzia trasă este că acolo era un focar de jigodie şi medicul a procedat corect. De asemenea, s-au dat asigurări că maidanezii nu au fost omorâţi prin lovire. „La această oră pot să vă confirm că am citit buletinul de analiză anatomopatologic din care denotă că cel puţin câinele trimis de la Poliţie, deci nu le-am citit şi pe celelalte trei, nu a murit din cauze mecanice, cu traumatisme interne sau externe (…). La buletinele histopatologice, la toate cele patru cadavre pe care le-am avut pe analiză se confirmă boala”, a declarat Minodora Vasiliu. Aceasta a mai declarat că nu se poate vorbi de o epidemie de jigodie în oraş, ci doar de un focar şi că angajaţii au muncit zi şi noapte în laborator pentru analiza cadavrelor. Şefa DSVSA a spus şi că probele vor fi trimise la Bucureşti "dacă este necesar".
O mulţime de semne de întrebare
Sunt demne de remarcat câteva lucruri. Unul ar fi faptul că laboratoarele în care s-au făcut analizele sunt chiar cele de la DSVSA Botoşani, iar un verdict de negare a existenţei bolii i-ar fi încriminat atât pe medicul Cristian Pancu, angajat la cabinetul dr.Dorin Vasiliu, soţul şefei direcţiei, cât şi pe viceprimarul Florin Ghiorghiţă şi director SPABSZA Eugen Ţurcanu, ambii colegi de partid ai Minodorei Vasiliu. De asemenea, probele s-au făcut pe patru cadavre, din care trei au fost trimise de Primărie, adică angajaţii municipalităţii au putut avea grijă să ajungă la DSVSA câini care chiar avuseseră jigodie.  Edificator este şi faptul că în timp ce şefa DSVSA prezenta rezultatele în curtea instituţiei era parcată maşina veterinarului Cristian Pancu (foto jos), deşi acesta nu este angajat al direcţiei.