Vedete din showbiz unite de Zilele Oraşului Botoşani : Ale tale buze moi… - GALERIE FOTO

 

Sute de botoşăneni  s-au adunat vineri seară în Centrul Vechi, la cea de-a doua zi de concerte organizate cu ocazia Zilelor Oraşului Botoşani. Pe scenă au cântat în deschidere artişti locali, după care în jurul orei 21.30 şi-au făcut apariţia Sylvia şi DJ Rinno. Apoi a venit rândul formaţiei Alb Negru să încânte botoşănenii cu piese din  repertoriul lor, unul dintre membrii trupei, fiind Andrei, chiar fostul soţ al Sylviei. Andrei i-a pupat dansatoarele

Prima piesă cu care artista şi-a început show-ul a fost cea intitulată „Chiar dacă ai plecat”, melodie apreciată de publicul spectator, care a fredonat pe timpul interpretării câteva versuri din refren. Aproape spre finalul piesei Sylviei şi-au făcut apariţia lângă scenă şi membrii trupei Alb Negru, la un moment dat, Sylvia a cântat, în premieră, o piesă intitulată „Noi doi” şi s-a întors spre partea stângă a scenei, unde se afla fostul soţ şi a spus zâmbind ca o completare a melodiei: „Şi ale tale buze moi… vedem mai încolo...te pup”. Probabil că aceste cuvinte îi erau adresate lui Andrei.
De asemenea, deşi părea că este prins în discuţii cu cei din staff-ul său, fostul soţ  al artistei îşi mai întorcea din când în când privirea spre scena unde artista îşi desfăşura activitatea. „M-am simţit tare tare bine, cred că şi publicul s-a simţit bine alături de noi în seara asta şi mă bucur că reacţiile la piesa noastră nouă, care se numeşte ”Noi doi” au fost foarte pozitive", a declarat Sylvia. După ce a coborât de pe scenă, dansatoarele artistei s-au pupat cu Andrei, iar cei doi s-au rezumat la un simplu salut.

"Stăm în acelaşi hotel, deci bănuiesc că o să ne vedem”

Cu privire la fostul său soţ şi la faptul că s-a pupat cu dansatoarele ei, iată ce a spus Sylvia: „Bineînţeles că ştiam că va fi şi el. Posibil eu am fost ocupată am dat autografe am făcut poze. Avem timp să ne vedem după. Stăm în acelaşi hotel, deci bănuiesc că o să ne vedem”, a mai spus artista.
Deşi erau foarte aproape unul de celălalt, cei doi care au format cândva un cuplu nu prea s-au privit, nici nu şi-au adresat mai mult decât un salut, Sylvia fiind ocupată cu autografele în acel timp, iar Andrei se pregătea să urce pe scenă.
Anul trecut presa centrală a relatat că Sylvia şi Andrei au divorţat deoarece artista ar fi avut o relaţie extraconjugală cu Andrei Demeter, un fotomodel cu care a filmat un videoclip.
[[galerie-foto]]
CITEŞTE:
Ţigăneală generală la Zilele Orașului : Coji de seminţe, boschetari, romi, intervenţii ale jandarmilor – VIDEO & GALERIE FOTO