Vecinii Spitalului de Psihiatrie terorizați în miez de noapte de-un nebun ”evadat” – FOTOGALERIE & VIDEO

Botoșănenii care locuiesc la case în zona Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Mavromati au avut parte de o noapte cu peripeții după ce un bărbat cu probleme psihice le-a intrat în curți și le-a distrus mai multe bunuri.

 

Am auzit că e devastare mai mare la vecinul în curte

Bărbatul care era abia externat de la Psihiatrie și ar fi trebuit să se afle sub supravegherea familiei a intrat în curțile a trei case de pe strada I. C. Brătianu în noaptea de luni spre marți, 2 septembrie 2014. Când s-au trezit locatarii respectivelor case au rămas înmărmuriți de ce au găsit prin curte.
”La vecinul acesta scârț și BCA întins pe toată cărarea și la noi am găsit o floare care a spus că e lui vecina. Și acum am auzit că e devastare mai mare la vecinul în curte. Spunea vecina acum că i-a răsturnat butoaie, zacuscă, a intrat binișor pe acolo, i-a spart și geamuri”, a povestit Gheorghe Cheșeriu, locatar case strada I. C. Brătianu.
Fiind vorba mai ales de persoane vârstnice care locuiesc în zona de case, acestea susțin că nu l-au auzit pe botoșăneanul bolnav psihic care le-a intrat pe proprietate. Și dacă la unul dintre cetățeni a distrus mai multe bunuri din curte, la câțiva metri distanță, la o altă casă, necunoscutul a avut treabă cu gardul.

Bolnav aflat în evidența celor de la Psihiatrie

Bucăți întregi de scânduri erau rupte și aruncate în jur, semn că bărbatul se afla într-o stare avansată de nervozitate, distrugând aproape tot ce a întâlnit în cale.
”Din informațiile pe care le dețin în prezent este vorba despre un pacient care este în evidența Secției de Psihiatrie dar care a fost externat în ziua de 20 august la solicitarea familiei și cu acordul unui membru din familie, cu recomandarea de a lua tratamentul medicamentos prescris de medicul de specialitate, urmând ca să revină la control”, a declarat Ioan Asaftei, director adjunct al Spitalului Județean Mavromati.
Deocamdată nu se știe exact ce anume căuta bărbatul în apropierea Secției de Psihiatrie având în vedere faptul că era externat de aproximativ două săptămâni de zile. El a stat
27de zile internat ultima dată, fiind un obișnuit al unității și luat în evidențe cu afecțiuni care țin de psihiatrie. A fost luat acasă, sub semnătură.
”Medicul a decis iar un membru de familie și-a asumat responsabilitatea de a-l supraveghea. El s-a externat cu recomandarea medicului de specialitate și cu acordul unui membru de familie care a semnat că-și asumă responsabilitatea”, a mai spus directorul adjunct al Spitalului Județean.
Dimineață pe strada I. C. Brătianu se afla și un echipaj de Poliție chemat pentru a cerceta cazul. Părțile vătămate încă nu depuseseră plângere în jurul amiezii.
Gabriela ERDIC
[[galerie-foto]]
CITESTE:

Botosaneni terorizati de un nebun from [email protected] on Vimeo.