Vânătoare ilegală la Botoșani, doi bărbați prinși în acțiune de polițiști

La data de 3 ianuarie 2020, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza Fondului Cinegetic Flămânzi două persoane comit infracțiunea de braconaj cinegetic.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că la aceeași dată, doi angajați cu atribuții pe linia pazei fondului cinegetic din orașul Flămânzi, în timp ce patrulau, au surprins doi bărbați care verificau lațurile din sârmă oțelită montate la trunchiul copacilor.

 

La vederea paznicilor, cei doi au încercat să se îndepărteze de locul respectiv, doar unul dintre ei fiind prins și imobilizat până la sosirea polițiștilor.

 

De asemenea, în zonă a fost identificată o piele de căprior sălbatic, care a fost ridicată și predată Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de braconaj.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store