Vameşul cu împrumuturile de 30.000 de euro, în atenţia DNA

 

Constantin Humă, eliberat sub control judiciar, este acuzat şi de fapte de corupţie. Un dosar se află în lucru din octombrie 2010 la Direcţia Naţională Anticorupţie.  Până se vor limpezi apele, Humă este suspendat din funcţie, scrie Adevărul.
Marţi, şeful Vămii Stânca a confirmat suspendarea contractului de muncă a lui Constantin Humă pe perioada cercetărilor. Vameşul, angajat din anul 1992 la Biroul Vamal Stânca, nu se poate întoarce la muncă până la finalizarea anchetei. Ridicat de la serviciu de trupele speciale DIICOT Suceava şi reţinut pentru 24 de ore, vameşul Constantin Humă a fost eliberat de magistraţii Tribunalului Suceava care i-au pus interdicţia de a nu părăsi localitatea pe perioada cercetărilor. Constantin Humă stă la dispoziţia organelor de cercetare penală şi nu poate intra în contact cu cei nouă colegi ai săi faţă de care s-a început urmărirea penală pentru contrabandă. Humă este cercetat şi de procurorii DNA într-un dosar înregistrat în octombrie 2010. Vameşul ar fi fost prins de colegii săi de la Punctul de Trecere al Frontierei de la Stânca Costeşti când introducea ilegal în ţară ţigări de contrabandă cu maşina personală. De la început, vameşul a negat orice implicare în traficul cu ţigări şi a susţinut că totul este o înscenare pusă la cale de apoliţiştii de frontieră pe care îi încurca prin acţiunile sale.