Vameşi în preaviz la Stânca

 

Dacă aparatul intern de lucru al Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) nu va suferi modificări drastice în procesul de reorganizare al Autorităţii Naţionale a Vămilor, despre care v-am informat marţi, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre secţiile exterioare ale instituţiei.
Astfel, nouă angajaţi de la Biroul Vamal Stânca-Costeşti ar urma să fie disponibilizaţi. Anunţul a fost făcut de Liliana Barbu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Iaşi, căreia DJAOV Botoşani i se subordonează. Potrivit acesteia, vor fi concediaţi şi doi dintre actualii angajaţi ai direcţiei judeţene. Asemeni Gărzii Financiare şi aici persoanele la care se va renunţa vor fi desemnate prin concurs. „Numărul preavizelor ar putea fi mult mai mare decât cel al posturilor desfiinţate. Selecţia celor care vor pleca va fi făcută prin organizarea unui concurs pe post”, a declarat Liana Barbu. Numărul de vameşi care vor primi preaviz pentru concediere nu era cunoscut marţi seară, conducerea DRAOV aflându-se la Bucureşti pentru clarificări. Potrivit unor informaţii neconfirmate încă oficial, ar putea primi preaviz toţi angajaţii care nu sunt singuri pe post.