Valeriu Iftime, 61 de ani, a acceptat un dialog altfel pentru gsp.ro, pentru a-l cunoaște pe omul din spatele patronului de club, alt personaj în afara celui ce apare la televizor și vorbește despre transferurile lui Chindriș sau Ongenda.

- Domnule Iftime, puțini vă știu altfel decât vorbind despre Botoșani, transferuri și fotbal. Cine sunteți în afara posturii de patron de club?

- Să știți că-mi place mult acest tip de subiect decât cel despre fotbal. La bază sunt inginer electronist. Am terminat electronica la Iași. Am un doctorat în informatică de proces, în sisteme SCADA, adică să poți conduce de la distanță sistemele de transport energie termică. Din '92 sunt într-o companie, cu 3 asociați. Cred că suntem printre puținii care rezistăm în aceeași formulă de atâta timp. Am început când niciunul n-avea casă sau mașină, iar acum fiecare are de toate.

- Cum ați început totul?

- Am avut mereu ideea asta de a americaniza lucrurile. În '89 am mers la facultate cu fostul meu director de la firmă, care acum e cel mai bătrân parlamentar. Am fost să căutăm studenți pentru a face cea mai mare dezvoltare informatică. Aveam niște calculatoare și voiam să facem cea mai mare rețea. N-avea nimeni în România așa ceva! Se auzea doar de pe afară. Nu erau internet și alte nebunii.

”Aș fi vrut să fiu fotbalist, dar tata voia să fac matematică și fizică”

- Tot cu acești asociați ați ajuns și în fotbal, nu?

- Așa e! Firma noastră e cea mai mare plătitoare de impozite din Botoșani. Mereu a fost o firmă cunoscută în oraș. Primarul tot voia prin anii 2000 să aducă oameni de afaceri să țină echipa la Liga a 3-a. Așa au ajuns și la mine. Mie îmi plăcea fotbalul. Am jucat în fiecare zi fotbal 40 de ani. Mi-ar fi plăcut să fiu fotbalist, dar mi se părea că n-am picioarele suficient de crăcănate, că nu alerg foarte bine. Mă punea în dificultate orice fotbalist bun era lângă mine. Țin minte că voiam să merg la fotbal și îmi era rușine să-i zic tatălui meu. El voia să fac matematică și fizică. Așa că n-am făcut niciun fotbal. Legătura cu fotbalul a fost mai mult pasională. De acolo veneau marile mele emoții. Când Steaua a câștigat Cupa Campionilor sau România juca pe la Mondiale.

- Să revenim la momentul când ați intrat în fotbal!

- Așa, am participat atunci la finanțarea echipei. I-am întrebat de cât e nevoie, mi-au zis 10.000 de lei, am dat și gata. A fost însă o adunare a finanțatorilor, unde fiecare urla să joace unul și altul. Iar eu i-am întrebat despre buget și strategie. Se uitau la mine ca la un nebun. "Te-ai sculat, Iftime"! Însă atunci a văzut primarul că știam ce vorbesc. Mi-a propus postul de președinte, atunci am pus mâna pe diplomatul vechi cu FC Botoșani în care erau 3 chitanțe. Era 2004. Am construit ușor-ușor. După câțiva ani cei de la Primărie m-au băgat în Consiliul Local, că-s președintele clubului de fotbal, care mănâncă bani de la bugetul local. "Până când mai mâncați bani?", m-au întrebat. Voiau să știe când devine profitabil. Aveau dreptate! Era o doamnă foarte simpatică care m-a scos la tablă. I-am zis atunci: "O să dea bani la nesfârșit, în fiecare an mai mult". Atunci s-au speriat și au zis că vând acțiunile. M-au forțat pe mine într-o conjunctură obraznică să-l iau. Am dat 100.000 de euro pe Botoșani pentru că nu voiam să-l dau cuiva să-l omoare.

- Vă pare rău?

- Nu, nu, nu! În general mă simt ocrotit de Dumnezeu. Nu-mi pare rău pentru nimic! N-am pierdut deloc timp în viață, am făcut mereu câte ceva, mai bine sau mai rău. E cel mai mare câștig al vieții mele faptul că nu am pierdut timp.

Integral pe gsp.ro…

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: