Valeriu Iftime după o scurtă vizită în județul Bihor: Nu pot să nu mă gândesc la județul meu

Președintele PNL Botoșani și totodată, candidatul pentru Consiliul Județean a făcut o vizită în Bihor, iar concluziile la care a ajuns au fost comunicate prin intermediul unei postări pe rețelele sociale.

 

Redăm mai jos mesajul integral:

 

„Cu atâtea exemple demne de urmat, sunt sigur că vom reuși să realizăm o dezvoltare reală și la Botoșani! 

 

Domnul Bolojan, timp de ani de zile, a oferit Oradiei și județului Bihor un model de administrație publică, eficiență și investiții durabile. În scurta mea vizită în județul Bihor am văzut multe proiecte ambițioase, care fac dovada unei viziuni mărețe și a unei ambiții reale de a dezvolta.

 

Privesc cu admirație către întreg județul Bihor și nu pot să nu mă gândesc la județul meu. Merităm mai mult și știu că putem să ne ridicăm de unde am căzut, pentru că, în prezent, administrația noastră este departe de modelul oferit de județele dezvoltate. 

 

Cu sprijinul colegilor mei, majoritatea antreprenori de succes, care știu cu adevărat ce înseamnă să performezi în primul rând în viața profesională, nu avem cum să dăm greș!

 

Din 9 iunie, Botoșaniul are și el parte de un nou început și o nouă șansă la dezvoltare! Cei care l-au transformat într-un eșec trebuie să plece acasă!

C.M.F. 21240015”