Valeriu Iftime a avut o „plăcere vinovată” la FC Botoșani

Valeriu Iftime este unul dintre cei mai importanți oameni de fotbal Românesc.

 

În vârstă de 61 de ani, patronul celor de la FC Botoșani a fost invitat la emisiunea ProSport Live, pentru a vorbi despre modul în care conduce echipa.

 

Printre altele, Iftime a dezvăluit jucătorul pe care l-a avut la echipa sa și la care a ținut cel mai mult.

 

Hervin Ongenda este jucătorul care i-a furat inima lui Valeriu Iftime, fotbalist care a evoluat în două rânduri pentru FC Botoșani.

 

Francezul a ajuns pentru prima dată în Moldova, în vara anului 2018, când a venit de la Real Murcia. În 2020, Ongena a plecat la Chievo, dar după doar 6 luni acesta s-a întors la Botoșani.

 

A urmat un an și jumătate în componența lotului moldovenilor, iar în iarna acestui an, Ongenda a plecat pentru 200 de mii de euro la Apollon Limassol.

 

Valeriu Iftime a vorbit a declarat că niciodată nu a impus jucători, însă Ongenda a fost mereu un jucător pe care și l-ar fi dorit în primul 11 în fiecare meci.

 

„Niciodată nu am impus vreun jucător. Poate că asta m-a salvat mult în activitatea noastră fotbalistică de la Botoșani. Nu m-am implicat. Să facă fiecare ce știe mai bine. Am spus așa la o masă, fiind prietenii și cu antrenorul, ce mult îmi place de un jucător, de exemplu Ongenda. Când nu joacă Ongenda, nici nu-mi vine să vin la meci, dar nu mai știu ce antrenor era. Am spus-o sincer. Îmi plăcea foarte tare”,

a spus Valeriu Iftime.