Le iese greva pe ochi! Val de procese la Tribunal după protestele din vară ale profesorilor botoșăneni

Sunt acțiuni colective deschise la Tribunalul Botoșani de către unul dintre sindicatele din sistemul educațional botoșănean.

 

Zeci de profesori botoșăneni pedepsiți „dublu” pentru grevă 

 

Una de acest fel este îndreptată împotriva conducerii Școlii Gimnaziale nr. 1 Bălușeni, în numele a peste 20 de cadre didactice. A fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani pe data de 18 septembrie 2023, la secția civilă, în materia litigiilor de muncă.

 

Pentru acești angajați din sistemul educațional botoșănean, conducerea unității de învățământ a emis decizii de suspendare a contractelor de muncă pentru o perioadă de trei săptămâni.

 

Este vorba despre perioada în care în sistemul de învățământ a avut loc greva generală, de la finele lunii mai, începutul lunii iunie, din acest an.

 

În mod normal, potrivit sindicaliștilor, suspendarea relațiilor contractuale este una indirectă și implicită prin declarațiile depuse la Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP),  în care se stipulează perioada pentru care angajații nu sunt plătiți pentru raporturi de muncă. Și în aceste circumstanțe nu mai era nevoie și de emiterea unor decizii de suspendare a contractelor de muncă, de către școală.

 

Ori în cazul de față, suspendările au fost operate inclusiv în REVISAL, prin transmiterea acestor decizii către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM).

 

Iar această măsură ar afecta cadrele didactice, susțin reprezentanții Sindicatului Învățământului Preuniversitar (SIP) Botoșani.

 

„Contractele de muncă au fost suspendate în timpul grevei și există o decizie de suspendare care trebuie anulată. Pentru că această suspendare nu trebuia să aibă loc pentru că nu s-a dat liber la chestia asta”,

Iuliana Nacu, președinte SIP Botoșani

 

Cum ar fi afectate cadrele didactice

 

Cadrele didactice participante la greva generală oricum nu au fost plătite pentru perioada de trei săptămâni. Și astfel nu ar mai fi fost nevoie de emiterea acestor decizii care afectează profesorii sau învățătorii la vechimea în muncă sau la obținerea unor grade didactice, spre exemplu.

 

„Pentru perioada grevei nu s-a primit salariu, nimeni nu a primit, nici dacă a avut, nici dacă nu a avut contractul suspendat. Pentru că nu a lucrat, dar suspendarea contractului afectează la vechime, la diverse dosare din astea, ca să calculezi vechimea scazi trei săptămâni. În alte unități nu s-au dat decizii de suspendare, sunt câteva școli din județ care au dat suspendare și pentru care am făcut acest demers”,

Iuliana Nacu, președinte SIP Botoșani

 

Școala Gimnazială nr. 1 Bălușeni este condusă de Silvia Dornean în calitate de director. Redacția Botoșăneanul a încercat să obțină un punct de vedere privitor la deciziile de suspendare a contractelor de muncă, însă fără succes.

 

Directoarea școlii a răspuns la telefon și imediat ce a aflat care este obiectul discuției a întrerupt convorbirea. La al doilea apel a motivat faptul că „s-ar afla pe drum” spre Tribunal și că nu poate discuta telefonic, după care a oprit din nou conversația.

 

La nivelul Ligii Sindicatelor din Învățământ (LSI), Liviu Axinte susține că a găsit înțelegere la directorii unităților de învățământ și situația deciziilor de suspendare a contractelor de muncă a fost clarificată, fără a fi nevoie să se ajungă în instanță.