Vaccinurile ar putea deveni obligatorii

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Valentin Popescu, a declarat joi că legea vaccinării se află pe circuitul de avizări iar în perioada următoare ea va fi pusă în dezbatere publică, însă nu a putut preciza dacă va fi introdusă obligativitatea vaccinării.

 

“Va exista obligația ca vaccinurile să fie tot timpul pe stoc”, a subliniat Popescu.

Potrivit acestuia, toate procedurile în ceea ce privește declararea unei epidemii durează foarte mult și de aceea Ministerul Sănătății a informat abia miercuri despre cazurile de rujeolă.

“Se fac analize, în primul rând trebuie identificate acele cazuri, medicii le raportează, apoi se fac analize, se fac anchete epidemiologice și teste de laborator pentru a se vedea care este cauza reală a unei îmbolnăviri. Toate aceste proceduri durează și MS a vrut să fi sigur că are toate informațiile corecte atunci când anunță o astfel de situație foarte serioasă”, a explicat purtătorul de cuvânt.

El a precizat că nu există probleme cu distribuția vaccinului ROR (rujeolă-oreion-rubeolă).

“Există suficient vaccin pentru vaccinarea tuturor copiilor de un an și șapte ani. Sunt 380.000 de doze disponibile pentru a-i vaccina pe aceștia. Părinții trebuie să meargă la medicii de familie acolo unde se fac aceste vaccinări”, a spus Valentin Popescu.

Astfel dacă ar exista vreun simptom de rujeolă, oreion sau rubeolă, părinții botoșăneni își pot duce fără nicio grijă copiii la medicul de familie pentru aceste vaccinări.

Contractul pentru vaccinul hexavalent a fost semnat, urmând ca în perioada imediat următoare acesta să ajungă la Direcțiile de Sănătate Publică și la medicii de familie, a completat el.