Vaccinare din mașină, moldoveni de peste Prut ajunși la Cornișa după un drum de 4 ore pentru vaccin – GALERIE FOTO & VIDEO

Imunizarea în sistem drive-thru, adică direct din mașină a demarat vineri și la Botoșani, locația fiind din nou, Parcul de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa.

 

Moldoveni ajunși la Cornișa pentru vaccin

 

Astăzi a început la ora 12.00, iar sâmbătă și duminică vaccinarea va avea loc în intervalul 8:00 – 20:00. Deja la orele amiezii peste 10 autoturisme se aflau deja în coloană pentru ca pasagerii lor să primească imunizarea. Printre ele și una în care se aflau cinci persoane din Republica Moldova, cu dublă cetățenie, care au ales să se vaccineze la Cornișa.

 

„Am auzit că se poate și am decis să venim, să ne imunizăm. Nu am fost hotărâți până astăzi. Trebuie să mai mergem și noi să mai călătorim, pentru protecție la persoanele din spate care sunt mai în vârstă. Ne-am pornit pe la 8 dimineața”,

a povestit una dintre persoanele din autoturism

 

În intervalul de așteptare, vecinii moldoveni s-au minunat și de parcul Cornișa pe care l-au văzut pentru prima dată: „S-a făcut aici un teritoriu foarte frumos, ne place cum e. Am fost prin părțile astea, cu vreo șapte, opt ani în urmă, dar aici se vede că se schimbă, îmi place”.

 

„Îi așteptăm cu mașina, pe trotinetă, călare sau pe jos”

 

Autoritățile locale susțin că întreprind toate demersurile pentru a veni în sprijinul populației care dorește să se vaccineze. Primăria are propriul rol în această campanie, de asigurare a infrastructurii și personalului medical.

 

„Altă variantă de încercare a vaccinului cu o soluție care a avut succes în alte orașe din țară, implementată și la Botoșani. Îmi doresc să fie o variantă de succes așa cum a fost și cea pe care am făcut-o în patinoar, cu vaccinare fără programare. Înțeleg că asta este varianta de succes, în care oamenii vin, fără să facă o programare pe platformă, îi așteptăm cu mașini, pe trotinetă, călare sau pe jos numai să vină să facă vaccinul dacă doresc”,

Cosmin Andrei, primar

 

Șefa Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani susține că pentru acest „drive-thru” de la Cornișa are pregătite în jur de 600 de doze, însă la nevoie mai există surplus pe stocul de la sediul instituției.

Iar de săptămâna viitoare campania va continua în alte locații, în municipiu.

 

„Avem discuții cu un spațiu comercial de la Botoșani și sperăm ca weekendul viitor să facem în oraș pentru cei care nu s-au putut deplasa aici, la Cornișa. Ne dorim să venim în sprijinul celor care poate nu pot cu mașina, sau nu se pot deplasa în acest loc deși este unul extraordinar de frumos”,

Monica Adăscăliței, director DSP

 

Botoșani țintește primele locuri în clasamentul vaccinaților 

 

Prefectul era puțin îngrijorat din cauza vremii care se anunță a fi capricioasă, însă s-a arătat optimist că imunizarea din mașină va fi un succes, asemenea celui de săptămna trecută.

 

„Ne dorim să facem încă un maraton săptămâna viitoare, în parcarea de la Kaufland de pe Șoseaua Iașului, continuăm acțiunile și fac din nou apel public la medicii de familie pentru o mai bună implicare a dlor în această campanie de vaccinare. Îmi doresc să părăsim ultimele locuri în clasamentul privind vaccinarea”,

Dan Nechifor, prefect

 

Peste 800 de persoane s-au vaccinat weekendul trecut în maratonul organizat în patinoar.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store