USL-iştii – ploaie de plângeri penale împotriva lui Flutur

 

USL Botoşani aplică şi la alegerile parlamentare tactica de la cele locale. Reprezentanţii alianţei de la Putere au anunţat vineri dimineaţă depunerea mai multor plângeri penale împotriva copreşedintelui ARD Botoşani, Cătălin Flutur. USL-iştii sunt nemulţumiţi că joi acesta le-a adus mai multe acuzaţii privind pregătirile pe care le-ar face pentru fraudarea scrutinului de duminică.
USL Botosani ii face plangeri penale lui Catalin Flutur

Somat de USL

Atât Cătălin Flutur, cât şi candidaţii Daniel Humelnicu, Cristian Roman şi Gabriel Alecsandru au tras ieri un semnal de alarmă privind intenţia USL-ului de a-şi maximiza prin mijloace nu tocmai legale rezultatul scrutinului de duminică, arătând că, deşi în sondaje stau undeva la 48%, anunţă victoria cu 60-65% tocmai pentru a-şi acoperi viitorul furt. În replică, USL-iştii au făcut public că  vor depune câte o plângere penală pentru fiecare acuzație de fraudare a alegerilor adusă de copreședintele ARD Botoșani. „USL Botoșani îi solicită președintelui PDL Botoșani, Cătălin Flutur, să probeze acuzațiile pe care le-a făcut referitor la adresa USL în legătură cu așa-zisa fraudare a alegerilor din 9 decembrie. În acest sens, USL Botoșani îl somează pe Cătălin Flutur să facă publice numele reprezentanților din secțiile de votare din partea altor partide care ar fi fost cumpărați de către USL pentru a frauda alegerile”, se arată într-un comunicat remis de USL Botoşani.

Se rescrie povestea de la locale

De asemenea, liderii alianţei de guvernământ îl somează pe Cătălin Flutur să prezinte probele privind pregătirile făcute de USL pentru a plăti alegători în schimbul voturilor, în preajma secțiilor de votare. USL-iştii susţin că președintele PDL Botoșani nu deține astfel deoarece USL nu a încercat vreodată în Botoșani să practice „metodele de fraudă utilizate în mod frecvent la alegerile precedente de către democrat-liberali”. „De aceea, USL Botoșani solicită autorităților în drept să îl sancționeze în conformitate cu legea pe dl Cătălin Flutur pentru difuzarea în spațiul public de informații false și denigratoare la adresa altor persoane și pentru încercarea de subminare a procesului democratic de alegere a Camerei Deputaților și Senatului”, se mai menţionează în comunicat. În acesta se precizează că USL Botoșani va sesiza Biroul Electoral de Circumscripție Județean Botoșani.
Şi în campania electorală pentru alegerile locale USL Botoşani i-a făcut o plângere penală lui Cătălin Flutur, însă procurorii au decis după scrutin că acesta nu a comis nici o contravenţie sau infracţiune.
CITEŞTE ŞI:
 ARD contraatacă prin Flutur, cu laboratoare USL-iste şi condamnatul Gireadă
 Marile enigme ale alegerilor din municipiu, de la mesh-ul care arde doar într-un film la Parchetul folosit în campanie