Sărbătorile de iarnă determină o creştere a valorilor de trafic atât pe sensul de ieşire din ţară cât şi pe cel de intrare, fapt pentru care conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a luat măsuri pentru asigurarea unui control operativ şi fluent în toate punctele de trecere de la frontiera de est.
Pentru evitarea aglomerărilor, în funcţie de dinamica valorilor de trafic, vor fi dispuse măsuri de suplimentare atât a personalului poliţiei de frontieră cât și a arterelor de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere.
De asemenea, au fost contactate autoritățile de frontieră ale statelor vecine, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate.
O situație aparte se înregistrează în ceea ce privește traficul de mărfuri deoarece, în preajma sărbătorilor, numărul mijloacelor de transport marfă crește ca urmare a intensificării comerțului din această perioadă.
Precizam că, şi pentru această categorie de mijloace de transport, este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora, iar în funcţie de trafic, sunt suplimentate arterele de control şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, astfel încât formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate.
În acest sens, polițiștii de frontieră botoșăneni lansează o serie de recomandări pentru șoferi: