USL-iştii au făcut sondaj cu Pactul pentru Botoşani

 

Aproape 90% dintre botoșăneni consideră că ar fi util și foarte util ca cei care vor candida pentru Parlament să semneze un Pact de Guvernare pentru Botoșani prin care să se angajeze că vor respecta o listă comună de principii în favoarea cetățenilor, indiferent de doctrinele politice ale partidelor. Acesta este rezultatul obținut în urma realizării unui sondaj de opinie la nivelul populației cu drept de vot din colegiile uninominale de deputat nr. 5 și 6, respectiv în colegiul 3 de senator.

Astfel, 59,8% dintre botoșănenii intervievați consideră că semnarea unui astfel de Pact de către cei care vor să meargă în Parlament ar fi foarte utilă pentru alegători, iar 29,9% apreciază doar că ar fi util un astfel de angajament.
De cealaltă parte, 6,5% dintre botoșăneni spun că semnarea Pactului ar fi puțin utilă și doar 3,8% consideră că un astfel de document nu ar fi deloc util pentru alegători.
La întrebarea dacă Pactul de guvernare pentru Botoșani ar trebui semnat de toți candidații pentru Parlament, 82,6% au răspuns afirmativ, în timp ce restul de 17,4% au spus că doar o parte dintre candidați ar trebui să-și asume acest angajament.

În ce privește relația dintre primar și deputatul sau senatorul care reprezintă municipiul Botoșani și celelalte localități din colegiile 5 și 6 de deputat, 74,1% dintre respondenți au afirmat că aceștia ar trebui să colaboreze în toate privințele, în timp ce 17,4% spun că primarul și parlamentarul ar trebui să colaboreze doar în anumite aspecte, în funcție de competențele fiecăruia. Tot în legătură cu relația dintre primar și parlamentar, 8,5% au apreciat că cei doi nu ar trebui să colaboreze deloc astfel încât fiecare să își respecte cât mai bine propriile atribuții.
Pactul de guvernare pentru Botoșani a fost inițiat de candidații USL din municipiul Botoșani, respectiv Tamara Ciofu (colegiul 6 de deputat), Mihai Baltă (colegiul 5 de deputat) și Viorel Grigoraș (colegiul 3 de senator). Ulterior, documentul a mai fost semnat de către candidații USL Andrei Dolineaschi (colegiul 2 de deputat), Verginel Gireadă (colegiul 1 de deputat) și Doina Federovici (colegiul 1 de senator).

Toți semnatarii Pactului se angajează că dacă vor obține mandatul de parlamentar nu vor vota și nu vor sprijini alte tăieri de pensii și salarii sau de alocații pentru creșterea copiilor, cum s-a întâmplat în timpul guvernării PDL. De asemenea, cei cinci candidați au semnat că vor colabora cu primarii și susține orice proiect de investiții pentru crearea de locuri de muncă în localitățile din colegiile în care candidează. Un alt angajament important e că semnatarii nu vor migra la alte partide politice după ce vor obține mandatul de deputat sau senator.
Sondajul a fost realizat în perioada 12-18 noiembrie, pe un eșantion de 4.095 de persoane, pe baza interviurilor la domiciliul respondenților. Marja de eroare a sondajului este 1,5%. Studiul a fost realizat de Piar Media la comanda USL Botoșani.
CITEŞTE:
 Fiecare cu pactul lui : ARD-iştii au semnat Pactul pentru Basarabia