Ciolacu amenință că va concedia miniștri dacă pensiile speciale rămân de 45.000 de lei pe lună 

Ciolacu face anunțul momentului. Cad capete de miniștri dacă pensiile speciale rămân la 45.000 lei/lună, iar pensiile militare nu cresc. Rămâne de văzut despre cine e vorba.

 

Banii din PNRR blocați de pensiile speciale 

 

 

Tăierea fondurilor din PNRR va face să cadă capete dacă problema nu va fi rezolvată, a anunțat Marcel Ciolacu.

 

Comisia Europeană a blocat fonduri de sute de milioane de euro pentru România deoarece nu a rezolvat problema pensiilor speciale și a pensiilor militare.

Pensiile speciale sunt prea mari, iar pensiile militare nu au fost recalculate și au un regim care nu e pe placul Comisiei Europene.

 

Pentru modul inechitabil de impozitare a pensiilor magistraţilor România a pierdut 230.000.000 euro. România are timp 6 luni să rezolve chestiunea. Premierul spune că a reușit să convigă Comisiae Europeană că pensiile militare nu sunt speciale, ci de serviciu, dar asta rămâne de văzut în analiza finală a Comisiei.

 

Ciolacu a spus că e posibilă o remaniere a acelor miniștri care pierd bani din PNRR. 

 

„E posibilă o remaniere după renegocierea PNRR. Renegocierea are loc în acest moment. De la toate ministerele avem memorandumurile. Noi am făcut în forma noastră de redactare. Ei vor în altă formă întocmite”, a spus Ciolacu în discuția cu jurnaliștii prezenți la Palatul Victoria.

 

Ce probleme sunt la pensiile speciale?

 

Comisia Europeană a blocat fonduri de 230.000.000 euro pentru că pensiile speciale sunt prea mari.

Pensia specială medie era de 22.000 de lei pe lună. Partea contributivă era de doar 7.000 de lei pe lună.

 

Restul pensiei de 15.000 de lei pe lună era suportată de stat. Sunt 8.000 de pensii speciale. 

 

Comisia vrea ca aceste pensii să fie tăiate. Guvernul are 2 propuneri pentru asta.

Prima, un impozit de 16%. CCR a redus, recent, pragul de impozitare de la 20% la 10%, declarând neconstituțională impozitarea progresivă.

 

A doua variantă ar fi, recalcularea pensiilor speciale. 

 

„A doua variantă este cea pe care experţii Băncii Mondiale au elaborat-o în ceea ce priveşte procentul care se primeşte sub formă de pensie din venit la data pensionării.

 

Acum este 85% din acest venit brut realizat şi stagiul de cotizare luat în calcul este de 5 ani. În acest context, discutăm de un procent şi un stagiu de cotizare ajustat, dar şi aici trebuie să definitivăm simulările împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene", a spus ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

 

Newsweek a arătat că pensia medie la CCR este de 45.000 de lei pe lună.