Țurcanu uimit: Mi se urcă părul în cap

Cel mai mediatizat botoșănean al zilei de miercuri, 23 septembrie 2015, este de departe Florin Țurcanu, la cărui nume ar fi de fapt centrul descinderilor efectuate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava, la Consiliul Județean Botoșani și la sediul organizației vechiului PNL, din strada Teatrului.

 

Florin Țurcanu urmărește la rându-i comunicatele procurorilor și informațiile din mass media și arată că nu vede legătura din anchetă între CJ și PNL.
”Eu ce văd pe surse și la televiziunile naționale, mie mi se urcă părul în cap, exclus așa ceva. Vă dați seama, nu știu nimic deocamdată, eu nu știu. Nu știu ce caută la sediul PNL, nu știu nimic”, spunea ieri fostul președinte al CJ și PNL Botoșani.
Mai departe, politicianul arăta că nu poate înțelege cercetările în contextul în care unele acțiuni culturale au fost organizate cu bani de la partid, iar în prezent sunt interpretate că și-ar fi făcut campanie electorală.
”Sunt organizate, înregistrate, s-au ocupat oamenii care aveau acele delegări să facă. Bun și noi dacă nu aveam voie să facem nici campanie electorală, chiar nu mai știu asta. Eu știu că un o politic trebuie să facă campanie electorală, mai mult de atât, nu știu”, a mai afirmat Florin Țurcanu.
A încheiat cu mențiunea că se află oricând la dispoziția organelor de cercetare penală pentru a răspunde la întrebări. (G.E.)