De la interpelarea făcută de viceprimarul Cosmin Andrei, privitoare la autobuze, atmosfera a rămas una încordată, chiar și în actualul sistem de ședință online la care vineri a apelat din nou Consiliul Local Botoșani.
Printre altele, viceprimarul PSD i-a cerut primarului Cătălin Flutur să discute cu Eugen Țurcanu, directorul DSPSA, care refuză să îi răspundă la adresele pe care le trimite, ierarhic.
„Există un stat în stat, dl Țurcanu face ce dorește dlui acolo, nu ține cont de nicio regulă, nu răspunde la nicio solicitare pe care i-o fac. Vă solicit dvs. să îmi transmiteți situația cu procesele pe care le are DSPSA, care au fost pierdute cu angajații și care a fost cuantumul cheltuielilor de judecată pe care le plătim din bani publici pentru că dl Țurcanu nu știe să administreze acea direcție. Sunt demisii de la DSPSA, oamenii pleacă de acolo din cauza condițiilor de muncă”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani.
Printre altele, edilul social-democrat a mai arătat că în accepțiunea lui Eugen Țurcanu ”DSPSA este un batalion disciplinar” și a întrebat retoric: „Cu ce au greșit acei oameni?”, respectiv salariații care lucrează sub comanda liberalului.
Pe parcursul ședinței, la un alt punct de dezbatere, a venit și replica celui vizat.
„Le cer lui Cosmin Andrei și lui Bogdan Buhăianu, dincolo de demagogie, să facă curățenie în oraș. Orașul arată ca o cocină. Nu este măturat, nu este strâns gunoiul, dau pe afară munți de gunoaie, e o mizerie de nedescris pe toate străzile pe unde merg și să încerce să facă treabă. Și ar trebui să fie batalion disciplinar la toți salariații Primăriei, pentru cetățenii orașului care muncesc și plătesc taxe și impozite”,
Eugen Țurcanu, consilier PNL.
Directorul DSPSA le-a cerut pesediștilor să pună oamenii pe care îi au în subordine la muncă și să facă administrație mai degrabă decât politică.
„Muncesc botoșănenii de le curge sânge din nas ca să-și plătească taxele și impozitele și au nevoie de un oraș care se arate foarte bine. Dvs. ce ați făcut opt ani de zile? Tot văd că spuneți că orașul merge înapoi. Merge înapoi datorită ție, incompetentule. Hai, ai cuvântul, fă-ți jocul mai departe”,
Eugen Țurcanu, consilier PNL.
Daniela Vicol a dorit să intervină în calitate de cadru didactic și a făcut apel ca în plenul municipal să se folosească un limbaj decent.
„Aș vrea să fac o observație, ca profesoară, asupra modului dvs. de adresare, în ceea ce provește consilierii locali de la PSD. Ani de zile și dvs. și alți colegi de la PNL i-am ascultat folosind diverse diatribe la adresa colegilor mei. Totuși, suntem consilieri locali, majoritatea suntem oameni cu studii, mi se pare incorect să ne adresăm așa. Atitudinea este totul, indiferent de lupta politică”,
Daniela Vicol, consilier local PSD
„Dl Cosmin Andrei nu are parte de respectul meu, așadar mă adresez cum consider de cuviință”, i-a răspuns Eugen Țurcanu
Daniela Vicol a continuat:
„Este vorba dacă vă respectați dvs. pe dvs. Cu toate că pe el nu îl respectați, dați dovadă că sunteți un domn, sunteți capabil așa cum cred, conduceți acolo de atâția ani Cornișa și alte cele, dvs. trebuie să dați dovadă că vă respectați postul și să arătați cetățenilor că sunteți plin de respect față de toți, indiferent că este Cosmin Andrei sau altcineva. Nu vă respectați pe dvs. adresând astfel de formule”
„Bine, îmi cer scuze”, a fost, din nou, răspunsul directorului DSPSA.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL: