Fostul președinte al Consiliului Județean a mai făcut o încercare să iasă din arest preventiv și să obțină măsura de arest la domiciliu.
Apărătorii legali ai lui Florin Țurcanu au depus o cerere la Tribunalul Suceava prin care au solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv constituită la instanță la cererea Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava. Această acțiune a primit termen data de 8 aprilie 2016, adică astăzi. Florin Țurcanu le-ar fi declarat judecătorilor că nu suportă arestul și că are probleme medicale. El a mai arătat că are copii pe care trebuie să-i crească și a cerut astfel clemență de la magistrați să-i fie aprobată cererea arestului la domiciliu. Judecătorii de la Tribunalul Suceava s-au decis într-un timp relativ scurt și i-au respins noua acțiune formulată, astfel încât Florin Țurcanu rămâne după gratii toate cele 29 de zile cât durează arestul preventiv.
Decizia judecătorilor suceveni poate fi contestată a Curtea de Apel. Florin Țurcanu a fost arestat pe data de 23 martie. El este acuzat de spălare de bani și trafic de influență în formă continuată.
(G.E.)