Urban Serv pusă la treabă după o adresă de la... MApN

Reprezentanții societății Urban Serv au solicitat Primăriei printr-o adresă alocarea unor sume suplimentare necesare unor lucrări ce vor fi făcute în cele două cimitire ale orașului.

 

Asta după ce, societatea a primit la rându-i un document transmis de Ministerul Apărării Naționale prin care s-au trasat o serie de sarcini prilejuite de Centenarul Primului Război Mondial.

”În 2018 este o comemorare deosebită, Ministerul a transmis către primării și noi am făcut un program prin care am solicitat să prevadă în buget pentru amenajare. La Pacea avem două asemenea cimitire, îl avem pe cel central al eroilor și pe cel dinspre stadion. La Cimitirul Eternitatea, ne place sau nu, este cimitirul soldaților ruși și zona deținuților politici, trebuie amenajate și acestea două” – Simion Drelciuc, director general Urban Serv.

Ministerul Apărării Naţionale îşi propune să organizeze o serie de evenimente comemorative dedicate eroilor români căzuţi la datorie în ţară şi străinătate în Primul Război Mondial.

Seria manifestărilor comemorative cuprinde acţiuni de îngrijire a unor monumente şi necropole de război dedicate eroilor din prima confragraţie mondială, itinerarii comemorative, sesiuni de comunicări, emisiuni filatelice, expoziţii şi concursuri cu tematică specifică.

Principalele activităţi comemorative au ca repere istorice bătăliile de la Oituz (2016), Mărăşti şi Mărăşeşti (2017) precum şi Marea Unire de la Alba Iulia (1918).